Povestea dureroasă a unui bărbat care și-a pierdut familia sub dărâmăturile din Maroc. A rămas doar cu fiul. "Acum am mai rămas doi”
Numărul deceselor în urma cutremurului din Maroc a ajuns la 2.500 de persoane. Numărul continuă să crească o dată cu trecerea orelor, asta pentru că mulți oameni sunt încă prinși sub dărâmături. Dezastrul a lăsat în urmă multă suferință, cu mulți oameni care și-au pierdut pe cei dragi. Într-o clipă, viețile lor s-au schimbat complet.
Abdulmajid ait Jaefer a povestit pentru jurnaliștii locali că atunci când s-a produs tragedia se afla acasă cu soţia şi cei trei copii. Dintr-o dată, "podeaua a căzut". Fiul său, Mohamed, un băiețel în vârstă de doar 12 ani, a reuşit să iasă din clădire, dar restul membrilor familiei au rămas blocaţi sub dărâmături.
Abdulmajid a mărturisit că și el a fost prins sub dărâmăturile clădirii, inclusiv picioarele sale.
Cu toate acestea, a avut noroc și a fost salvat de un vecin. După aceea, a petrecut două ore încercând să-și salveze soția și una dintre fiice. Din nefericire, ambele erau moarte în momentul în care le-a găsit și le-a scos de sub ruinele de beton.
L a doar o zi după nenorocirea care i-a distrus familia, bărbatul a găsit și scos la suprafață și trupul celeilalte fiice. Abdulmajid, în vârstă de 47 de ani, doarme acum sub o prelată întinsă în fața casei sale. De acolo, poate observa bucătăria sa, cu frigiderul încă în picioare și hainele atârnate pentru a se usca. El afirmă că nu poate părăsi zona, deoarece trebuie să-și "păzească" bunurile și amintirile vieții sale de acolo.
A pierdut totul într-o secundă. Soția și cele două fiice ale sale au murit sub dărâmături
„Aceea este bucătăria mea şi frigiderul meu. Eram cu toţii acolo. Acum doar mă uit la ele", povestește cu durere în glas bărbatul.
Până vineri, atunci când a avut loc dezastrul, bărbatul în vârstă de 47 de ani nici măcar nu îşi imaginase vreodată că va ajunge să trăiască un asemenea cutremur.
Mașinile încetinesc în apropierea lui, iar oamenii se apropie cu gânduri de condoleanțe. Trecătorii de pe stradă se opresc pentru a-l îmbrățișa pe bărbatul care trece printr-o perioadă de doliu, în calitate de tată și soț.