In articol:
Familia a fost jefuită în propria casă, iar hoții s-au făcut nevăzuți. Oamenii au sunat la 112 și au cerut ajutor, disperați. Incidentul a avut loc luni seară, în comuna Mârzănești din județul Teleorman. Autoritățile au creat deja un cerc de suspecți.
Povestea șocantă a unei familii din Teleorman, bătută și jefuită în propria casă
Autoritățile ajunse la fața locului, au stabilit că în timp ce se aflau în locuință, cei doi soți din Valea Părului, comuna Mârzănești, cu vârsta de 71, respectiv 64 de ani, au fost agresați fizic de către persoane necunoscute și, sub amenințarea unui cuțit, le-a fost sustrasă o importantă sumă de bani.
Soțull și soția au fost transportați de urgență la spital, iar în prezent se află în afara pericolului. Polițiștii efectuează cercetări în vederea identificării autorilor. A fost constituit un cerc de suspecți, activitățile desfășurându-se sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria. (Citește și cazul incredibil al mamei care își trimite fiica de 13 ani la închisoare)