In articol:
UPDATE 12.00. Mario Draghi și-a prezentat demisia la întâlnirea cu președintele Italiei, Sergio Mattarella. Fostul șef al BCE va rămâne la conducerea guvernului interimar până la organizarea alegerilor parlamentare anticipate, cel mai probabil în septembrie.
Citeste si: Europa ia foc la temperaturi record
Știrea inițială. Este posibil ca Mario Draghi să demisioneze joi, după o nouă dezbatere parlamentară, informează presa italiană.
Citeste si: Cine îl va înlocui pe Boris Johnson în funcția de prim-ministru al Marii Britanii
Demisia lui Draghi ar genera alegeri anticipate în Italia, iar sondajele sugerează că ar putea aduce la conducere un premier de extremă dreaptă.
Mario Draghi, doar un an la șefia guvernului italian
Mario Draghi, numit premier în 2021 pentru a conduce un guvern de unitate naţională în perioada revenirii după impactul pandemiei şi a unui vast program de reforme, a devenit popular în Peninsulă.
Două mii de primari şi lideri de afaceri din întreaga ţară i-au cerut în mod public să îşi continue mandatul. Partidele politice italiene, însă, au refuzat să îi asculte cererea de a lucra împreună, boicotând votul de încredere.
Deşi a câştigat un vot de încredere în Parlament miercuri seară, partidele-cheie din coaliţie nu i-au oferit sprijinul.
Citeste si: Italia ar putea declara stare de urgență în mai multe regiuni afectate de secetă
În contextul se faţă, se pare că singura opţiune a lui Draghi este să îşi prezinte demisia.
Mario Draghi urmează să vorbească joi în camera inferioară a parlamentului Italiei, înainte de a merge la preşedintele italian, Sergio Mattarella.
Potrivit agenţiei de presă italiene Ansa, Draghi îşi va anunţa oficial decizia de a demisiona joi dimineaţă.
Criza politică în a treia economie din UE
Demisia fostului preşedinte al Băncii Centrale Europene, în vârstă de 74 de ani, ar priva, de asemenea, UE de unul dintre cei mai experimentaţi lideri ai săi într-un moment critic, pe fondul inflaţiei în creştere şi războiului din Ucraina.
Votul de miercuri a marcat punctul culminant al unei crize care mocneşte de luni de zile, pe măsură ce tensiunile s-au accentuat între partenerii de coaliţie din ce în ce mai pretenţioşi ai Italiei înaintea alegerilor programate pentru anul viitor.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
După o întâlnire între Silvio Berlusconi, liderul partidului de centru-dreapta Forza Italia, şi Matteo Salvini, liderul Ligii, extrema dreaptă, miercuri, la vila lui Berlusconi din Roma, cele două partide de dreapta au propus condiţii proprii în vederea susţinerii lui Draghi.
Ei au convenit să îl susţină doar dacă noul guvern exclude Mişcarea 5 Stele (M5S), decizie despre care Draghi a spus anterior că nu o va accepta. Ei au cerut, de asemenea, revocarea ministrului Sănătăţii Roberto Speranza şi a ministrului de Interne Luciana Lamorgese, pe care Liga le consideră deficitare în gestionarea pandemiei şi a imigraţiei. Ei au spus că nu vor lua parte la votul de încredere în privinţa moţiunii lui Draghi.
Aceste cereri ar fi foarte greu de acceptat pentru Draghi. El a spus că nu va conduce un guvern care să excludă Mişcarea 5 Stele.
Mario Draghi a spus în discursul său de miercuri că ar fi dispus să rămână în funcţia de prim-ministru, dar numai dacă va exista sprijin pentru programul său de reforme şi politici autorizate de UE din partea partenerilor săi de coaliţie.