In articol:
- Klaus Iohannis: Am încredere în pachetul de măsuri economice şi sociale anunţat de Guvern
- Klaus Iohannis critică dependenţa energetică faţă de Rusia
Președintele României a transmis miercuri, 18 mai 2022, un mesaj în cadrul conferinței Romanian Business Leaders Summit, mesaj prezentat de consilierul prezidențial Cosmin Marinescu.
Klaus Iohannis consideră că perioada pe care o traversăm se află încă sub semnul incertitudinii şi aduce noi provocări de ordin economic şi social, inclusiv la nivel european.
Citeste si: Creștere economică peste așteptări în primul trimestru din 2022. Ce spun economiștii
Klaus Iohannis: Am încredere în pachetul de măsuri economice şi sociale anunţat de Guvern
Potrivit preşedintelui, pandemia, criza energetică şi războiul din Ucraina au determinat şi o reevaluare a direcţiei şi viziunii de alocare a resurselor, de la un orizont pe termen scurt la perspective sustenabile pe termen mediu şi lung.
„Soluţia sustenabilă vizează mobilizarea masivă a investiţiilor din fonduri europene şi resurse naţionale. Astfel, provocarea esenţială constă în implementarea accelerată a investiţiilor, la standarde de calitate şi cu efecte de antrenare pe termen lung.
Klaus Iohannis are încredere că pachetul de măsuri economice şi sociale, anunţat recent de Guvern, va reuşi să concilieze protecţia categoriilor sociale vulnerabile şi susţinerea pro-activă a mediului de afaceri cu exigenţele de stabilitate financiară şi bugetară.
În acest sens, trebuie să dăm dovadă de realism şi pragmatism şi să ne pregătim, totodată, pentru o nouă „normalitate”, atunci când măsurile de intervenţie îşi vor fi încetat aplicabilitatea. ”, se mai arată în mesajul preşedintelui.
Klaus Iohannis critică dependenţa energetică faţă de Rusia
Pe fondul crizei energetice resimţite de toate statele membre, mai spune Klaus Iohannis, Uniunea Europeană este în situaţia de a identifica soluţii de avarie şi de a accelera atingerea obiectivului Pactului Verde European.
"În ciuda politicii de susţinere a energiilor regenerabile şi de creştere a ponderii acestora în mixurile energetice ale statelor membre, situaţia actuală a confirmat perpetuarea în timp a unei dependenţe energetice critice faţă de Rusia", spune Iohannis.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Securitatea energetică şi atingerea ţintelor verzi nu reprezintă obiective fără sacrificii, precizează președintele României, ci schimbări şi costuri "pe care merită să ni le asumăm".
"Este însă necesară armonizarea tranziţiei verzi cu obiectivele noastre din domeniul securităţii energetice, pentru valorificarea cât mai bună a resurselor strategice şi a competenţelor de care noi dispunem”, a mai transmis Iohannis.
Mesajul complet al președintelui poate fi văzut aici.