Au fost invitaţii foştii şefi de stat Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, dar şi Guvernul, judecătorii CCR, Patriarhul Daniel şi reprezentanţii Casei Regale.

Şedinţa solemnă începe la ora 14.00, când preşedintele Curţii Constituţionale a României, Valer Dorneanu, citeşte hotărârea prin care a fost validată alegerea lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte. 

Şeful statului depune jurământul la începutul celui de-al doilea mandat şi va adresa un mesaj Camerelor reunite ale Parlamentului. 

În cadrul cereoniei va fi citită Declaraţia Parlamentului cu privire la depunerea jurământului, iar Patriarhul Daniel va binecuvânta învestirea preşedintelui. 

La evenimentul solemn au fost invitaţi foştii preşedinţi Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, dar şi premierul, miniştrii, judecătorii CCR, reprezentanţii Casei Regale, dar şi reprezentanţi ai iferitor culte religioase 

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Dunărea a inundat Budapesta și încă nu a ajuns viitura maximă. Orban: „Ne-am pregătit pentru un nivel al apei de 9 metri”- wowbiz.ro

Au mai fost invitaţi şefii unor instituţii, între care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul General, Consiliul Superior al Magistraturii, Avocatul Poporului, şefii SPP, STS, SRI şi SIE, dar şi guvernatorul BNR, MUgur Isărescu. 

Vor mai lua parte la ceremonie şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti. 

Curtea Constituţională a României a validat, în 28 noiembrie, rezultatul alegerilor prezidenţiale, într-o şedinţă solemnă.

Potrivit articolului 82 din Constituţie, candidatul a cărui alegere a fost validată depune în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, următorul jurământ: "Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României.

Aşa să-mi ajute Dumnezeu!".

Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului.

Klaus Iohannis a fost votat de 6.509.135 de alegători, reprezentând 66,09% dintre cei care s-au prezentat la urne. 

Numărut total al alegătorilor care au votat în al doiea tur de scrutin a fost 10.031.762, reprezentâmd o prezenţă de 54,86%.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si