VIDEO | Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski: "Am închis relațiile diplomatice cu Rusia"
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, joi, că Ucraina a închis relațiile diplomatice cu Rusia. El a spus că armata ucraineană duce lupte grele și că "dușmanul a suferit pierderi serioase". "Va suferi și mai multe", a adăugat el.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat joi ruperea relaţiilor diplomatice cu Rusia, după agresiunea militară împotriva teritoriului ucrainean ordonată în zorii zilei de şeful statului rus, Vladimir Putin. Zelenski a spus că armata ucraineană duce lupte grele și că "dușmanul a suferit pierderi serioase".
"Am închis relațiile diplomatice cu Rusia. Ucraina se apără, nu va ceda libertatea. Pentru ucraineni independența este cea mai mare libertate", a declarat Volodimir Zelenski într-un discurs televizat.
Volodimir Zelenski: Ucraina e atacată și de la Nord, și de la Sud
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ordonat trupelor sale să le producă pierderi maxime militarilor ruşi care au invadat Ucraina.
"Avem o armată foarte puternică și oamenii noștri sunt la fel de curajoși. Militarii sunt angajați în atacuri masive, țin piept atacurilor in sud, est și nord. S-au provocat pierderi dure. Ucraina e atacată din nord, sud, solidaritatea națională e principalul nostru scop dar nu cred că acesta este singurul. Fiecare cetățean al Ucrainei va decide viitorul poporului nostru, oricine are experiență militară, care se poate apăra, să se prezinte la unitățile de recrutare, inclusiv veteranilor le cerem asta", a declarat președintele Ucrainei într-un discurs televizat.
Zelenski le-a transmis propriilor săi cetăţeni că va împărţi arme tuturor celor care le doresc şi că va anula sancţiunile împotriva tuturor cetăţenilor ucraineni care sunt gata să-şi apere ţara cu arma în mână.
Şeful statului ucrainean a încurajat totodată mediul de afaceri din ţară să pună la dispoziţia populaţiei bunuri şi servicii.
Vladimir Putin a dat ordinul de atac în Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat joi o operațiune militară în Ucraina și a avertizat alte țări că orice încercare de a interveni în acțiunea Rusiei va duce la „consecințe pe care nu le-ați văzut niciodată”.
El a spus că atacul este necesar pentru a proteja civilii din estul Ucrainei – o afirmație pe care SUA o consideră un "steag fals" pentru a justifica o invazie.
„Dragi cetățeni ai Ucrainei! Astăzi, președintele Putin a anunțat declanșarea unei operațiuni militare speciale în Donbas . Rusia a efectuat lovituri asupra infrastructurii noastre militare ”, a declarat Volodimir Zelenski.
„Impunem legea marțială”, a spus președintele ucrainean în cursul dimineții de joi.