Prima fotografie a unei găuri negre a fost dată publicităţii
Oamenii de ştiinţă din cadrul proiectului Event Horizon Telescope (EHT) au prezentat, miercuri, prima fotografie a unei găuri negre, un "rezultat revoluţionar" în domeniul astrofizicii.
Gaura neagră măsoară 40 de miliarde de kilometri- de trei milioane de ori mai mare decât Pământul- şi a fost descrisă de cercetători drept "un monstru", potrivit BBC.
Gaura neagră este la 500 milioane de trilioane de km distanţă şi a fost fotografiată de o reţea de opt telescoape din întreaga lume.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Pentru a surprinde o imagine a unei găuri negre, cercetătorii au combinat puterea a opt radiotelescoape din jurul lumii folosind o tehnologie numită Very-Long-Baseline-Interferometry (VLBI), potrivit European Southern Observatory, care face parte din EHT. Aceasta creează un telescop virtual aproape de aceeaşi mărime cu cea a Pământului.
Citeste si: Incendiu DEVASTATOR pe autostrada Arad-Timișoara! Un microbuz a luat foc și a fost DISTRUS în TOTALITATE!
Existenţa găurilor negre este universal acceptată printre astronomi, dar încă există multe lucruri necunoscute despre ele.
Gaura neagră supermasivă, cunoscută drept quasar, creşte atât de repede încât poate înghiţi o masă de mărimea Soarelui la fiecare două zile. Iar în ianuarie 2019, oamenii de ştiinţă au depistat cea mai bătrână gaură neagră din univers pentru prima dată.