A nins abundent în mai multe județe din România, iar în unele zone, zăpada s-a depus considerabil. Sub greutatea zăpezii, la Suceava, mai mulți copaci s-au rupt și au avariat mai multe mașini parcate.
Mașini avariate din cauza copacilor rupți de zăpadă
Suceava este unul dintre județele unde a nins abundent. Prima ninoare a adus în schimb și pagube materiale. Sub greutatea zăpezii, mai mult copaci s-au prăbușit, iar mașini parcate au fost avariate.
Pompierii au fost nevoiți să intervină de la primele ore ale dimineții să taie și să îndepărteze arborii căzuți. Au fost efectuate mai multe misiuni pe mai multe străzi din Suceava, dar și în localitatea Solca. Până în acest moment, opt mașini au fost avariate de copacii prăbușiți.
"Pompierii militari suceveni au intervenit, în această dimineață, pentru tăierea și îndepărtarea unor copaci care s-au rupt sub greutarea zăpezii.
Intervențiile s-au derulat în localitățile Solca (un arbore căzut pe carosabil) și Suceava (6 misiuni, pe străzile Oituz, Tomșa, Alexandru Dracinschi, Tipografiei, Parcului și Alexandru cel Bun).
Unele misiuni sunt încă în desfășurare. În patru dintre situații, au fost avariate și autoturismele parcate în zonă. În total, 8 mașini afectate, unele cu avarii, altele doar cu zgârieturi", se arată în comunicatul transmis de autorități.