Prima reacție a lui Cristian după ce a fost eliminat din „Casa iubirii”
Un nou concurent de la "Casa Iubirii" a fost descalificat după ce a încălcat regulamentul concursului. Cristian a fost nevoit să își facă bagajele și să se despartă de Ștefania, după ce a picat testul poligraf, fiind depistat că nu a spus adevărul la una dintre întrebări. La câteva ore după eliminare, Crisitian le-a transmis un mesaj tuturor celor care urmăresc show-ul "Casa Iubirii".
La doar câteva zile de la descalificarea Iolandei și a lui Mihai, din cauza încălcării regulamentului emisiunii, alți doi concurenți din "Casa Iubirii" au fost suspectați că au încălcat regulile. Se pare că Ștefania și Cristian s-ar fi întâlnit și ei în afară emisiunii.
Pentru a afla adevărul, producătorii show-ului i-au trimis pe Cristian și Stefania la un test poligraf. Cristian a picat testul, după ce detectorul de minciuni a indicat că nu a fost sincer la două dintre întrebări puse.
Ultima întrebare a fost și cea care i-a adus descalificarea. Cristian a fost întrebat următorul lucru: ”Ai plănuit acest weekend la mare cu Ștefania?”, este întrebarea pe care Andreea Mantea a citit-o. Concurentul
a răspuns cu ”Nu”, iar rezultatul a arătat că nu a fost sincer.
Cristian a transmis un mesaj către urmăritorii săi de pe Facebook în care spune că îi pare rău că a plecat din emisiune prin descalificare, "dar viața merge înainte, și cu bune și cu rele". Probabil vor urma și alte proiecte, spune Cristian:
„Vă salut pe toți! Sunt Cristian! Fost concurent la „Casa iubirii”, am ieșit prin descalificare! Nu am cuvinte să vă mulțumesc că mi-ați fost alături și cu bune și cu rele, niciodată nu am avut parte de atâta susținere!
Îmi pare tare rău că am plecat prin descalificare, dar viața merge înainte, și cu bune și cu rele! Probabil o să urmeze și alte proiecte, așa ca, dacă doriți și vedeți un posibil potențial în mine, rămâneți aproape pentru ca n o sa va dezamăgesc! Vă îmbrățișez cu drag!”, a fost mesajul pe care l-a transmis Cristian, la o zi după descalificarea din emisiunea "Casa Iubirii".
Ștefania, devastată de descalificarea lui Cristian
Ștefania este devastată după plecarea lui Cristian. Plânge non-stop, spune ea, într-un dialog cu Radu.
,,Mă doare sufletul. Îmi pare rău. Simt că am găsit o persoană și parca am un cuțit în piept".
Cristi a ținut cu dinții să o cucerească pe Stefania, iar Radu îi mărturiseste fetei că a fost martor la zbaterile lui.
Ștefania spune că ar vrea să plece după Cristian chiar și în America, dar nu e convinsă că va putea.