Primele eliminări din „Casa Iubirii”, amânate pentru gala următoare. Tensiuni fără precedent
Tensiunile au atins cote maxime în casa băieților, iar unii dintre concurenți se amenință cu eliminarea unii pe alții. Înainte de gala incendiară de duminică seara, Ionuț a fost cel care l-a amenințat pe Robert că se va ocupa personal ca el să fie eliminat din "Casa Iubirii". Abia a treia gală din sezonul doi va fi cu eliminare - în seara aceasta a fost stabilit doar favoritul publicului și acesta este Patrick..
Author: Sorin Negru duminică 29 ianuarie 2023 , 17:29
Ediția de duminică a emisiunii „Casa Iubirii” a adus noi conflicte. Ajunși în gală, băieții au scos artileria grea și și-au făcut mai multe reproșuri, iar Robert pare că începe să fie plăcut din ce în ce mai puțin de colegii săi.
Comportamentul lui Robert este pus la zid de către colegii săi și nu primește niciun răspuns favorabil din partea celor cu care se află în conflict, potrivit Kanal D.
Nu cu mult timp în urmă, în avalanșa de vorbe urâte și nervi între băieți, Ionuț i-a promis lui Robert că se va ocupa el să fie eliminat din casă!
Rămâne de văzut: cine sunt primii concurenți care ies din „Casa Iubirii”, sezonul doi. Fii primul care află aici și cine este primul favorit al publicului din noul sezon.
UPDATE. Primul favorit al sezonului doi este Patrick. El este norocosul care primește 5.000 de lei.
„Dragi concurenți, iată că, după două săptămâni în care telespectatorii v-au cunoscut suficient de bine cât să decidă cine este cel care merită premiul de favorit, în valoare de 5.000 de lei, a venit și momentul în care să aflăm cine este!
Pentru prima dată în sezonul doi, aici, în Casa Iubirii, aflăm favoritul telespectatorilor. Acesta este Patrick. Felicitări!”, a spus Andreea Mantea.
Moderatoarea de la Casa Iubirii a adăugat că următoarea gală va aduce o eliminare.
Radu îl ia peste picior pe Robert: Ți-a căzut caietul cu strategii
A doua gală din sezonul doi al emisiunii „Casa Iubirii” aduce tensiuni foarte mari între Robert și o parte din ceilalți băieți.
Ionuț îi reproșează lui Robert că este o persoană răzbunătoare și care nu spune niciodată lucrurile pe față. Robert încearcă să se apere și spune că Ionuț vrea să îl dea afară.
Ionuț : „Este o persoană răzbunătoare și știu ce vorbește pe la spate și i-am văzut comportamentul”.
Robert : „De ce sunt răzbunător, când el a zis că este aici să mă dea pe mine afară, eu n-am zis asta”.
Radu, un nou atac la Robert: Nu reprezinți un pericol pentru mine
Radu s-a aliat cu Ionuț, amândoi concurenți veniți din primul sezon al emisiunii Casa Iubirii și îi face zile fripte lui Robert.
Băieții nu s-au liniștit nici când moderatoarea Andreea Mantea a apelat la maturitatea lor sai i-a amenințat cu pedepsele și voturile
"Nu este ca și cum tu reprezinți un pericol pentru mine, doar că nu pot să te agreez, nu pot purta o conversație cu tine.
Nu îmi face plăcere să stau de vorbă cu tine, vrei să te mint?”, îi spune Radu lui Robert.
Robert i-a răspuns : „Dar mereu mă cauți, mereu”
Andreea Mantea: "Stop, maturitate! Știți ce e aia?"
Andreea Mantea, sătula de acuzațiile dintre băieți, le-a spus în față că nu se va mai lupta cu morile de vânt: ,,Faceți ce vreți...Exista telespectatori, voturi, pedepse!", spune moderatoarea emisiunii Casa Iubirii.
Încă dinainte de gala de duminică, Andreea Mantea le-a cerut să își controleze ieșirile și modul în care vorbesc unul cu altul:
"Am o rugăminte, am auzit cum vă vorbiți și mă deranjează. Dacă mă deranjează pe mine, îi deranjează și pe telespectatori. Stop! maturitate, știți ce este aceea?", spune ea.