Primul pacient care a primit un rinichi de la un porc modificat genetic a murit subit. Cât timp a rezistat organismul lui
Primul bărbat care a trecut printr-o operație de transplant de rinichi de la un porc modificat genetic a murit la două luni după operație, a anunțat spitalul din Massachusetts care a efectuat procedura.
Pacientul Richard „Rick” Slayman, în vârstă de 62 de ani, suferea de o boală renală în stadiu terminal înainte de a fi supus operației, în luna martie.
Spitalul General Massachusetts (MGH) a declarat duminică că nu există niciun indiciu că moartea lui a fost rezultatul transplantului.
Transplanturile de alte organe de la porci modificați genetic au eșuat în trecut, dar operațiunea asupra lui Slayman a fost considerată drept o reușită istorică, potrivit BBC News.
Operația de transplant, considerată o reușită în continuare
Pe lângă bolile de rinichi, Rick Slayman suferea și de diabet de tip 2 și hipertensiune arterială. În 2018, a avut un transplant de rinichi uman, dar acesta a început să creeze probleme după cinci ani.
După transplantul de rinichi de porc din 16 martie, medicii săi au confirmat că nu mai are nevoie de dializă, după ce se spunea că noul organ funcționează bine.
Acum spitalul din Boston a oferit explicații legate de decesul pacientului zero.
„Dl Slayman va fi văzut pentru totdeauna ca un far de speranță pentru nenumărații pacienți cu transplant din întreaga lume și suntem profund recunoscători pentru încrederea și disponibilitatea sa de a avansa în domeniul xenotransplantului”, a spus spitalul într-un comunicat de presă
Xenotransplantul este transplantul de celule, țesuturi sau organe vii de la o specie la alta.
Medicii care au efectuat operația au spus că au fost „profund întristați” de moartea subită a pacientului și a oferit condoleanțe familiei sale.
Rudele lui Slayman au spus că povestea lui a fost inspirațională pentru alții: „Rick a spus că unul dintre motivele pentru care a fost supus acestei proceduri a fost acela de a oferi speranță miilor de oameni care au nevoie de un transplant pentru a supraviețui”, a transmis familia.