Pro România a anunţat că nu votează legea stării de urgență
Plenul Camerei Deputaţilor dezbate joi seară proiectul de lege al Guvernului privind carantina şi izolarea. Deputaţii au depus mai multe amendamente, cele mai multe aparţinând PSD, dar şi UDMR, cât şi fostului ministru al Justiţiei, deputatul neafiliat Ana Birchall, sau minorităţilor. Au fost propuse mai multe variante pentru definiţia carantinei şi izolării, iar în ceea ce priveşte tratamentul, este menţionată explicit necesitatea acceptului celui vizat. potrivit anunţului deputatului PMP Petru Movilă. Senatul este forul decizional pe propunerea legislativă a Executivului.
UPDATE: PSD, PNL, USR, UDMR, PMP au anunţat deja că votează proiectul de lege.
Pro România nu va vota, a anunţat preşedintele partidului, Victor Ponta.
”Nu am avut ocazia să citim ce se votează azi, cum, de fapt, nu a citit niciun deputat care va vota. Noi o să fim consecvenţi: o să votăm împotriva unei legi care aduce restricţii, interdicţii şi foarte multe posibile abuzuri împotrva românilor.
Regret că majoritatea din Parlament votează asemenea legi. Noi votăm împotrivă”, a afirmat Victor Ponta.
UPDATE: Deputaţii dezbat, joi seară, legea care prevede carantina, fiind admise 83 de amendamente şi respinse 19. Până la debutul şedinţei şi-au înregistrat prezenţa 197 de deputaţi din totalul de 329.
Şedinţa este condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.
Pro România a anunţat că nu votează legea stării de urgență
Ciolacu a anunţat că, din totalul de 329 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa 197 până la începerea şedinţei.
Ciolacu a mai anunţat că au fost acceptate 83 de amendamente şi au fost respinse 19.
Din partea Guvernului a prezentat proiectul de lege şeful DSU, Raed Arafat, care a precizat că legea este pentru orice situaţie de risc epidemiologic, nu neapărat doar pentru situaţia actuală.
ŞTIRE INIŢIALĂ: „Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează exclusiv pentru apărarea securităţii sanitare naţionale, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi a ordinii publice. Toate măsurile dispuse vor fi proporţionale cu situaţia care le-a determinat şi vor fi aplicate în mod nediscriminatoriu”, arată un amendament al grupului parlamentar al PSD la proiectul de lege.
LISTA amendamentelor poate fi constatată aici.
Un alt amendament al PSD arată că, la definiţia „carantina persoanelor” a fost adăugat că ea poate fi hotărâtă printr-o decizie motivată a DSP pentru fiecare persoană.
„carantina persoanelor- măsură de prevenire a răspândirii bolilor infectocontagioase, constând în separarea fizică a persoanelor suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent patogen, de alte persoane, în spaţii special desemnate de către autorităţi, la domiciliu sau în locaţia declarată de către persoana carantinată stabilita prin decizie motivată a Direcţiei de Sănătate Publică pentru fiecare persoană identificată, decizie care va conţine menţiuni cu privire la data si emitentul actului, numele si datele persoanei carantinate, durata măsurii si calea de atac prevăzută de lege”,
conform sursei citate.
În ceea ce priveşte izolarea, PSD propune ca aceasta să foie definită ca ”măsura care constă în separarea fizică a persoanelor afectate de o boala infectocontagioasă sau a persoanelor purtătoare ale unui agent patogen, la domiciliu sau într-o unitate sanitară, în vederea monitorizării stării de sănătate şi aplicării unui tratament pe baza consimţământului persoanelor si numai daca acest tratament se impune, în scopul vindecării şi reducerii gradului de contagiozitate”;
De altfel, consimţământul este necesar şi în varianta propusă de deputatul UDMR Ambrus Izabella.
În definiţiile propuse de deputaţii Andi Grosaru şi Varujan Pambuccian, este utiliaztă formula ”numai daca acest tratament se impune”.
La definiţia privind „carantina bunurilor”, PSD a amendat formularea din iniţiativa legislativă a Guvernului în felul următor: „carantina bunurilor- măsură de prevenire a răspândirii bolilor infectocontagioase, prin care se urmăreşte separarea bagajelor, containerelor, mijloacelor de transport sau altor bunuri posibil de a fi contaminate”.
Deputatul neafiliat Ana Birchall a propus că va fi introdus un nou alineat după cum urmează: „durata maximă pentru măsurile de carantinare a persoanelor care vin din zone de risc sau care vin în contact cu o persoană infectată nu poate depăşi durata de incubaţie pentru bolile infectocontagioase vizate care cad sub incidenţa prezentei legi”.
Noi propuneri şi pentru definirea persoanei bolnave sau suspecte
Deputatul UDMR Izabella Ambrus a depus un amendament prin care „persoana bolnava” este „persoana care suferă de o boala infectocontagioasa sau care prezintă la examenul medical clinic obiectiv semnele sau simptomele caracteristice bolii, astfel susceptibile de a constitui un risc epidemiologic sau biologic”.
PSD are un amendament care defineşte „persoana suspectă” ca provenind „din zona în care există epidemie, risc epidemiologic, cu un agent patogen, pe perioada de incubaţie, în baza dovezilor ştiinţifice sau persoana care a intrat în contact direct cu o persoană infectată, sau bunuri contaminate cu agentul patogen, până la trecerea perioadei de incubaţie sau apariţia semnelor sau simptomatologiei clinice sau paraclinice a bolii”.
Un alt amendament al grupului parlamentar al PSD arată că noţiunea de „epidemie” înseamnă „extindere prin contaminare cu o frecvenţă neobişnuită a unei boli infectocontagioase, la un număr mare de persoane raportat la riscul specific bolii respective, dintr-un perimetru determinat”.
Social-democraţii mai au un amendament depus care spune că: „Măsurile prevăzute la art. 6 se aplică, pentru grupuri populaţionale care sunt susceptibile de a prezenta risc epidemiologic şi biologic pentru sănătatea publica, de către Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă iar, în cazuri individuale, prin decizie motivată a Direcţiei de Sănătate Publică pentru fiecare persoană identificată, decizie care va conţine menţiuni cu privire la data si emitentul actului, numele si datele persoanei carantinate, durata măsurii si calea de atac prevăzută de lege. Măsurile şi grupurile populaţionale se stabilesc de către Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă în baza propunerii Grupului de suport tehnico- ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României”.
În ce condiţii vrea PSD să fie instituită carantina
De asemenea, PSD propune ca situaţiile de risc epidemiologie si biologic pentru care se instituie carantină să fie definite ca: „urgenţa de sănătate publica de importanta internaţionala, certificată prin hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, în baza declaraţiei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii”.
Se instituie carantină şi pentru situaţiile de „pandemie declarată de Organizaţia Mondiale a Sănătăţii şi certificată prin Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă”, potrivit unui alt amendament al PSD.
Sau „în caz de risc biologic sau epidemiologic iminent identificat şi constatat de structurile aflate în coordonarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau de către instituţiile aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii”, propune PSD.
Prevederea în varianta proiectului de lege al Guvernului este: „eveniment neobişnuit sau neaşteptat identificat şi constatat de structurile aflate în coordonarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau de către instituţiile aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii”.
PSD mai propune ca „în situaţia în care, într-un caz individual, un medic constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară, acesta poate decide izolarea persoanei în unitatea sanitară şi informează direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti, pentru maxim 24 de ore”.
De asemenea, PSD propune ca „în situaţia în care, într-un caz individual, un medic pe baza examinărilor clinice şi paraclinice constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară informeaza Directia de Sanatate Publica care poate decide izolarea persoanei în unitatea sanitară prin act individual. Decizia va conţine menţiuni cu privire la data si emitentul actului, numele si datele persoanei izolate, durata măsurii si calea de atac prevăzută de lege”.
De asemenea, grupul parlamentar al PSD propune ca: „Pentru persoanele asimptomatice, purtatoare de agent patogen, izolarea se va realiza la domiciliu sau locatia declarată, cu exceptia situatiilor in care, pe baza datelor stiintifice oficiale referitoare la tipul agentului patogen, calea de transmitere, si rata de transmisibilitate, se impune izolarea acestor persoane in unitatile sanitare, prevăzute prin hotărâre a Guvernului”.
„Prin excepţie de la alin.(1) în situaţia în care, într-un caz individual, un medic constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară, acesta poate decide carantinarea persoanei în unitatea sanitară şi informează direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti, pentru maxim 24 de ore”, mai indică un amendament al PSD.
Carantina pentru cei care sosesc în România
Deputatul UDMR Izabella Ambrus propune un amendament privitor la măsurile de carantină pentru cei care vin în România.
„Carantina pentru persoanele care sosesc în România din zone cu risc epidemiologic ridicat, sau persoanele care au venit in contact direct, in situaţiile de risc epidemiologic prevăzute la art. 5, se decide prin Hotărârea Comitetului National pentru Situaţii de Urgenta, la propunerea grupului de suport tehnico – ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României. Măsura se pune în aplicare prin ordin de către Ministerul Sănătăţii şi unităţile din subordine”, potrivit propunerii deputatului UDMR.
Totodată, PSD vrea ca „pentru situaţiile în care există un risc iminent, epidemiologic sau biologic ridicat, comandantul acţiunii la nivel naţional dispune prin ordin măsurile prevăzute la art. 6 alin. (1)- (3). In cazul în care măsurile vizează un număr estimat mai mare de 50.000 de persoane, acestea trebuie validate în termen de maximum 48 de ore de către Comitetul National pentru Situaţii de Urgenţă”.
Grupul parlamentar al PSD mai spune, într-un amendament, că „Hotărârea Comitetului National pentru Situaţii de Urgenta este act administrativ şi va putea fi atacată în condiţiile legii”.
PSD mai vrea ca „în situaţia în care măsura vizează două sau mai multe judeţe învecinate, carantina zonala se instituie prin ordin al Comandantului acţiunii la nivel naţional, la propunerea Institutului Naţional de Sănătate Publică şi cu validarea în termen de maximum 48 de ore de către Comitetul National pentru Situaţii de Urgenţă”.
Social-democraţii propun şi ca: „Autorităţile publice centrale sau locale au obligaţia de a asigura necesarul de hrană, tratament, precum şi livrarea acestora pentru persoanele aflate în carantină sau izolare la domiciliu, în condiţiile în care persoanele se află în imposibilitatea de a-şi asigura procurarea acestora. Cheltuielile ocazionate vor fi suportate din bugetul Ministerului Sănătăţii”.
Amendamente şi pe felul în care poate fi contestată decizia carantinării
PSD vrea ca: „Judecarea acţiunilor introduse împotriva actelor administrative se face de urgenţă şi cu precădere”.
„Soluţionarea cauzei se face cu audierea reclamantului, cu excepţia situaţiei în care starea sănătăţii acestuia nu o permite. Audierea reclamantului se realizează printr-un mijloc de telecomunicare audio-vizuală care permite asigurarea identităţii părţilor şi garantează securitatea, integritatea, confidenţialitatea şi calitatea transmisiunii. În caz de imposibilitate tehnică sau materială de a recurge la un asemenea mijloc pentru audierea reclamantului, aceasta se realizează prin orice mijloc de comunicare electronic, inclusiv telefonic, care permite asigurarea identităţii părţilor şi garantează securitatea, integritatea, confidenţialitatea şi calitatea transmisiunii. Citaţia va cuprinde menţiunea corespunzătoare în acest sens. Încheierea de şedinţă va consemna şi operaţiunile astfel efectuate”, arată un alt amendament al PSD.
PSD are un alt amendament care spune că în cazul în care „reclamantul este asistat sau reprezentat de avocat sau este necesară folosirea unui traducător sau interpret nu este necesară prezenţa fizică a acestuia lângă reclamant. Costurile ocazionate de prezenţa traducătorului sau interpretului sunt suportate din fondurile Ministerului Justiţiei”.
„Pronunţarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea hotărârii se face în cel mult 48 de ore de la pronunţare”, mai propun social-democraţii.
Detaşarea personalului medical limitată la 30 de zile
„Pe durata instituirii măsurilor în domeniul sănătăţii publice, în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, conducătorii instituţiilor implicate pot dispune detaşări pe durată limitată, de maxim 30 de zile, a personalului medical, paramedical şi auxiliar specializat, prin ordin al ministrului sănătăţii, al Comandantului acţiunii sau, după caz, al conducătorului instituţiei. Solicitarea detaşării personalului se face de către Direcţia de Sănătate Publică sau Inspectoratul de Stat pentru Situaţii de Urgenţă din judeţul în care s-a constatat deficitul de personal. Pe perioada detaşării sunt asigurate cazarea, masa şi transportul detaşatului din bugetul instituţiei care beneficiază de serviciile personalului detaşat, al unităţii administrativ teritoriale sau al Ministerului Sănătăţii, după caz. Ordinul de detaşare poate fi atacat, în termen legal, la instanţa de contencios administrativ”, arată un alt amendament al PSD.
PNL propune ca angajaţii din structurile de sănătate publică, de la spitale sau serviciile de ambulanţă orice cele pentru situaţii de urgenţă să poată fi detaşaţi în funcţie de specificul situaţiei.
„Prin derogare de la prevederile art.505 alin. (2) si alin.(8) din Codul administrativ, pe durata instituirii de masuri in domeniul sanatatii publice, in situatii de risc epidemiologic si biologic, necesar a fi aplicate cu caracter temporar pentru prevenirea introducerii şi limitarea răspândirii bolilor infectocontagioase, angajatii din structurile deconcentrate de sănatate publică, unităţile sanitare, serviciile de ambulanţă, serviciile pentru situatii de urgenţă pot fi detasati, in functie de specificul activitatii si de nevoie, prin dispozitia conducatorului unitatii, institutiei publice sau autoritatii in care urmeaza sa-si desfasoare activitatea, fara a mai fi nevoie de acordul persoanei care are competenta legala de numire a functionarului public detasat, iar detasarea se poate face si fara a exista o functie publica vacanta sau temporar vacanta. Prevederile art.505 alin.(9) lit.d-f) din Codul administrativ nu se aplica”, conform amendamentului deputs de deputaţii PNL, Gabriel Andronache şi Ioan Cupşa.
PSD: Valoarea brută lunară a indemnizaţiei pentru carantină reprezintă 100% din baza de calcul
Grupul parlamentar al PSD propune să fie acordat concediu şi indemnizaţie pentru carantină asiguraţilor care sunt suspecţi de coronavirus care nu pot lucra de acasă.
„Concediul şi indemnizaţia pentru carantină se acordă asiguraţilor cărora li se interzice continuarea activităţii, care nu poate fi realizată de la domiciliu, din cauza unei suspiciuni asupra unei boli contagioase, pe durata stabilită prin certificatul eliberat de Direcţia de Sănătate Publică”, arată un amendament al PSD.
De asemenea, „certificatul de concediu medical pentru carantină se eliberează de medicul curant pe baza certificatului eliberat de organele de specialitate ale direcţiilor de sănătate publică. În caz de carantină, certificatele de concediu medical se pot elibera la o dată ulterioară, dar numai pentru luna în curs sau luna anterioară”, propune PSD.
Alte propuneri ale PSD privind concediul medical sunt:
„- Durata concediilor medicale pentru carantină nu se cumulează cu durata concediilor medicale acordate unui asigurat pentru alte afecţiuni.
- În situaţia în care durata perioadei de carantină stabilită de organele de specialitate ale direcţiilor de sănătate publică depăşeşte 90 de zile nu este necesar avizul medicului expert al asigurărilor sociale.
- Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru carantină reprezintă 100% din baza de calcul stabilită potrivit legii şi se suportă integral din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
Deputaţii PNL, Antoneta Ioniţă şi Gabriel Andronache, au propus ca „până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru persoanele care se află în carantină/izolare, certificatele de concediu medical se acordă potrivit actelor normative în vigoare la data instituirii carantinei/izolării”.