FOTO și VIDEO | Profesoara din Focşani, filmată dezbrăcată împreună cu un elev, a fost numită inspectoare de arte
Profesoara din Focşani care a fost în centrul unui scandal sexual de amploare în urmă cu trei ani a fost numită acum inspectoare de arte. Fosta directoare a fost filmată dezbrăcată împreună cu unul dintr elevii săi de la Liceul de Arte din oraș.
Author: Razvan Ilie miercuri 18 august 2021 , 13:39
Diana Tăicuțu este profesoară de pictură și o înlocuiește în funcția de inspector școlar în județul Vrancea pe Doina Colavinni, potrivit Ziare.com. Fosta directoare a Liceului de Arte din Focşani a fost filmată dezbrăcată alături de elevul ei în 2018, iar imaginile apărute în presă au dus la demiterea femeii la acel moment de la conducerea școlii.
După numirea controversată de acum, șefa Inspectoratului Școlar Vrancea nu a răspuns jurnaliștilor care vroiau să afle argumentele care au dus la promovarea unei persoane sancționate pentru scandalul sexual în care a implicat școala pe care o conducea.
"Nu credeam că se va expune chiar așa, după toate cele întâmplate. Probabil va curge multă cerneală după această numire", a declarat o profesoară din Liceul de Artă, potrivit sursei citate.
Fosta directoare din Focșani, în centrul unui imens scandal sexual
În anul 2018, au apărut pe Facebook mai multe fotografii în care profesoara de pictură apare în ipostaze explicite alături de un elev de clasa a XII, în vârstă de 19 ani.
Presa a scris atunci că imaginile au fost surprinse de o cameră de supraveghere montată de fostul soț al profesoarei, cu scopul de a dovedi infidelitatea ei.
După apariția imaginilor în presă și declanșarea imensului scandal, s-a ajuns la o cercetare disciplinară încheiată cu mai multe sancțiuni aplicate cadrului didactic.
Dianei Tăicuțu i s-a suspendat pentru o perioadă de trei ani dreptul de a se înscrie la un concurs pentru a ocupa o funcţie didactică superioară, rămânând doar simplă profesoară, fără drept de a primi gradație de merit.
Ea a mai primit încă patru sancţiuni complementare la nivel de unitate de învăţământ, conform codului de etică al şcolii, respectiv i s-a suspendat dreptul de a fi diriginte timp de patru ani, să predea doar la gimnaziu și să nu poată însoţi elevi în tabere sau la olimpiade şcolare.
De asemenea, s-a stabilit atunci că nu va putea fi niciodată director al Liceului de Artă.
În 2018, fosta directoare a Liceului de Artă din Focșani, acuzată că trăiește o idilă cu un elev, a trimis o scrisoare deschisă redacțiilor din județul Vrancea prin care cerea dreptul la intimitate. Totodată, ea solicita scoaterea fotografiilor compromițătoare în care apare în timpul unui preludiu cu adolescentul.