Începând cu data de 30 aprilie 2021, până pe data de 3 aprilie, vor circula toate liniile de transport public din cadrul STB care circulă într-o zi de duminică. În noaptea de Paște, vor funcționa liniile de noapte, linia expres 783, tramvaiele 1 și 10, iar pe tot parcursul nopții va circula tramvaiul 41.

Tramvaiul 41 va circula în toată noaptea de Înviere

'' În perioada 30.04.2021- 03.05.2021, toate liniile de transport public ale STB SA vor funcţiona cu parcul de vehicule programat corespunzător unei zile de duminică. Totodată, în noaptea

de Înviere, serviciul de transport public va fi asigurat de autobuzele liniilor de noapte şi cele ale liniei expres 783, precum şi de tramvaiele liniilor 1 şi 10, conform programului obişnuit. Suplimentar, STB SA va menţine în circulaţie, pe parcursul întregii nopţi, tramvaiele liniei 41'', a transmis STB, într-un comunicat de presă.

Stație metrorex[Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Obiceiuri și Tradiții în Vinerea Mare. Ce nu ai voie să faci în această zi sfântă

Graficele de circulaţie pentru fiecare linie de transport sunt publicate pe site-ul STB SA, la secţiunea Trasee. Tramvaiele liniei 41 vor circula la un interval de 35 de minute, iar tramvaiele liniei 1/10 vor funcţiona după programul perioadei de noapte, a decis Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI). Totodată, Metorex a anunţat program special de sărbători. Astfel, în zilele de 30 aprilie, 1, 2 şi 3 mai 2021, trenurile de metrou vor circula conform graficelor pentru zilele de weekend şi sărbători legale, pe toate magistralele.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Loredana Groza a reacționat public după ce a văzut cu cine e Iulia Vântur în vacanță- wowbiz.ro

Citeste si: Cimitirele civilizației umane. Cum au ajuns să fie abandonate pe câmpuri milioane de mașini, avioane, biciclete și chiar tancuri- antena3.ro

Metrou București[Sursa foto: Facebook]

În noaptea de Înviere, de pe data de 1 mai seara, înspre 2 mai dimineața, trenurile de metrou vor circula între orele 23:00 – 1:00 la un interval de aproximativ 10 minute, iar de la ora 1:00 până la ora 5:00, la un interval de 20 minute.

Metrou [Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Mesaje de Paşte 2021: Urări, sms şi felicitări cu Hristos a Înviat şi Paşte Fericit!

Restricții mai bânde în noaptea de Înviere

Credincioşii sărbătoresc, în noaptea de sâmbătă spre duminică, Învierea Domnului. Cu ocazia sărbătoririi Paştelui, restricţiile sunt mai blânde pentru cetăţeni. Mai ales în condiţiile în care rata de incidenţă din Capitală a scăzut, luni, sub 3,5 la mie.

În noaptea de Paște, oamenii vor circula fără declaraţie. În noaptea de Înviere credincioşii pot circula între orele 22:00 şi 5:00. Desigur, este necesar să fie respectată distanţarea socială, trebuie purtată masca sanitară. Clerul va veni în întâmpinarea credincioşilor, astfel încât vor exista în afara bisericii standuri de unde se pot cumpăra obiectele folosite cu ocazia acestei sărbători. De asemenea, vor exista voluntari din partea bisericii care se vor ocupa de respectarea măsurilor.

Citeste si: VIDEO Cum și-a găsit Alin Oprea tatăl natural? „Am ales special seara de Crăciun și vârsta de 33 de ani. Era vârsta la care Iisus Hristos s-a răstignit și luna în care s-a născut.”- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul dur în limba română al lui Michele Morrone după ce a vizitat o parte din atracțiile turistice din România- radioimpuls.ro

Citeste si: „Orașul Mântuirii” sau „mini-Grecia” de la malul Mării Negre. Așezarea antică ascunde un tezaur chiar lângă țărm- antena3.ro

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si