În schimb, şcolile cu număr mare de elevi ar putea să facă ore inclusiv online. ” Aceşti copii trebuie să fie cât mai aproape de viaţa lor şcolară reală care presupune şi interacţiunea cu ceilalţi copii, adică să nu încercăm să îi transformăm în nişte cititori de tablete”, a precizat medicul.

”Trebuie măsuri flexibile, nu există două şcoli la fel. Riscul epidemiologic nu e similar.

Am şcoli unde am 15 elevi într-o clasă, am şcoli unde am 40 de elevi într-o clasă. Deci fiecare şcoală ar trebui să poată să îşi organizeze un program de învăţământ care să fie corelat cu posibilităţile şi cu evaluarea de riscuri din şcoala respectivă. Ar trebui să le dăm două- trei- patru variante, iar una dintre ele să fie adoptată de o anumită şcoală”, a declarat, vineri seară, la Digi 24, Alexandru Rafila, întrebat despre nceperea anului şcolar.

Alexandru Rafila vorbește despre începutul anului şcolar 2020

Acesta a explicat cum vede derularea cursurilor: ”Cred că o clasă ar trebui să aibă 15 elevi. Băncile sau mesele la care sunt aşezaţi aceşti elevi ar trebui să fie undeva la 1,5 metri una de cealaltă. Cred că este important să limităm, cât este posibil, interacţiunea copiilor din clase diferite, pentru că dacă apare într-o clasă un caz, să nu mai avem niciun fel de problemă.

Copiii pot să iasă din clasă, dar să găsim o soluţie de decalare a pauzelor şi lucrul acesta cred că este perfect posibil, nu este o problemă, iar variantele ar trebui să existe cel puţin trei variante din punctul meu de vedere, să fie flexibil şi să adaptăm programul şcolar în funcţie de riscul, de modul de funcţionare şi de adresabilitatea din fiecare şcoală. Şcolile care au un număr mic de elevi şi pot să respecte aceste condiţii, pot să îşi desfăşoare programul normal fără niciun alt fel de probleme, în afară de igienă, distanţă, mască.
Sigur, cadrele didactice trebuie să poartă mască. Copiii permanent sau doar în pauză. Bineînţeles triajul epidemiologic la intrarea în şcoală”.

Potrivit acestuia, există şi varianta orelor online.

rafila an școlar 2020

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Au plătit 4.400 de euro pe o vacanță de lux, în Egipt, dar realitatea arăta complet diferit față de poze: Am avut un șoc- antena3.ro

Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro

Citeste si: VIDEO- Episod de iarnă în mijlocul verii. Imagini incredibile la Suceava

Citeste si: Alexandru Rafila, avertisment pentru români. Am ajuns pe primul loc în UE

Citeste si: Un biciclist a murit după un accident în Masivul Cehlău

Ce vor întâmpina elevii din toamnă

”Evident este varianta să ai învăţământ online, o săptămână sau 2-3 zile, 2-3 zile cu prezenţa în şcoală sau există alte şcoli care îşi pot prelungi programul şi pot separa elevii. În orice caz, aceste clase mari cu 30- 35- 40 de elevi, cu siguranţă nu vor putea funcţiona în această structură. Aceşti copii trebuie să fie cât mai aproape de viaţa lor şcolară reală care presupune şi interacţiunea cu ceilalţi copii, adică să nu încercăm să îi transformăm în nişte cititori de tablete. Ei trebuie să interacţioneze unul cu celălalt. O să mai limităm, nu o să interacţioneze cu colegii din alt an, spre exemplu, dar copii din aceeaşi clasă trebuie să fie colegi, să discute unul cu celălalt”, a

mai declarat medicul Alexandru Rafila.

Acesta consideră că lucrurile trebuie pregătite încă de pe acum.

Citeste si: Veste bună pentru pensionare! Recalcularea pensiilor din 2025 aduce venituri în luna martie. Cine sunt norocoșii?- kfetele.ro

Citeste si: Cine este Saif Ali Khan, actorul înjunghiat de un intrus în propria casă- radioimpuls.ro

Citeste si: Judecătorii au motivat de ce l-au lăsat pe Iohannis fără două case. ANAF: Se vor face demersuri pentru recuperarea "fructelor neculese"- antena3.ro

Citeste si: Nu mai sunt locuri la secția ATI de la Institutul Nasta și pavilionul COVID. Manager spital: „Nu putem face internări decât în momentul în care se externează un pacient”

În anul şcolar 2019 – 2020, cursurile au fost suspendate încă din 11 martie.


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si