In articol:
Raluca de la „Faimoșii” ajunge în România. Fosta concurentă a emisiunii de la Kanal D a fost eliminată după ce a fost nominalizată de Elena Marin, preferata publicului din săptămâna trecută. Ea a avut cele mai puține voturi. Bruneta a transmis că a avut multe de învățat din această experiență și că va aprecia mai mult lucrurile din România.
„Nu știu ce să zic...mă bucur că am făcut parte din această experiență. Este o experiență de neuitat în care am învățat foarte multe și sper să rămânem așa și acasă. Să nu ne schimbăm că trec două luni și apoi revenim la noi de dinainte.
Raluca Dumitru- declarații inedite despre competiția Survivor
„Am probleme de când am ieșit din competiție. Nu am putut să dorm deloc. M-am dezobișnuit să dorm în pat, să am o pernă. Îmi lipsesc paturile pe care le aveam, opt la număr. În momentul de față mă simt foarte bine, am reușit să vorbesc cu cei dragi. Nu mă așteptam să-mi fie atât de greu.
Focoasa brunetă a vorbit și despre relația dintre ea și Elena Marin. „Când îți curge sânge, nu stai să bagi degetul în nas. Eu cu Elena ne cunoșteam de dinaintea competiției. Ea a spus mereu despre mine că sunt o persoană vulcanică. O persoană care atunci când cineva mă atacă sau îmi zice ceva, clar eu o să-mi dau cu părerea, o să răspund. Ceea ce s-a și văzut. Am avut anumite reacții, poate nu neapărat demne. Survivor a scos tot ce este mai rău, pot să spun că dacă eram acasă nu făceam multe lucruri pe care le-am făcut. ”, a zis Raluca. Tânăra a făcut referire la momentul în care Elena a avut nevoie de intervenția medicilor pentru că i-a curs sânge din nas.
Citeste si: Kanal D, pe primul loc, cu „Asta-i Romania!”, la nivelul întregii țări și la orașe
Raluca Dumitru a adăugat: „Fiecare Consiliu este foarte emoționant. Intri acolo cu niște sentimente, pur și simplu nu-ți găsești cuvintele. Eram în spatele Elenei, am văzut când s-a întors și era cu degetul în nas. Și-a băgat degetul de vreo trei ori în nas. Avea o pată mică de sânge. Ce am văzut eu, nu i-a curs sânge. Dacă îți curgea așa, nu stai să bagi degetul în nas. Ea a crezut că va fi votată în acea seară. Nu știu exact ce a vrut să facă. Nu sunt în mintea ei. Elena este genul de persoană care este mai sensibilă. Plânge. Eu nu pot să fiu așa. Nu îmi place să cerșesc milă. Nu sunt genul care să plângă în fața oamenilor.”.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Raluca va ajunge astăzi în București. Bruneta este dornică să-și revadă familia și prietenii după două luni și jumătate în care a stat la Survivor România.
Citeste si: Decizie radicală pentru Jador după plecarea de la Survivor! De ce vrea să renunțe la manele