In articol:
Procurori DIICOT Iaşi, împreună cu poliţişti, au făcut, joi, 21 de percheziţii în municipiile Bucureşti şi Iaşi, pentru destructurarea unei grupări specializate în trafic de droguri de mare risc.
Anchetatorii afirmă că, din aprilie 2018, mai multe persoane din municipiul Iaşi s-au aprovizionat cu heroină din cartierul Ferentari din Bucureşti, droguri pe care mai apoi le transportau în municipiul Iaşi şi le deţineau atât în vederea consumului propriu, cât şi în vederea comercializării către “o clientelă tot mai vastă
O parte dintre persoanele identificate de către organele judiciare, din municipiul Iaşi, au fost prinse în flagrant, reţinute, arestate preventiv şi chiar condamnate definitiv.
Citeste si: Sunt vizați toți cei care locuiesc la bloc. Amenzile ajung la 30.000 de lei. Legea a fost adoptată
“De la începutul lunii ianuarie 2019, din ce în ce mai mulţi tineri din judeţul Iaşi s-au deplasat periodic în cartierul Ferentari, municipiul Bucureşti, la intervale relativ scurte de timp, de ordinul a trei-patru zile sau săptămânal, pentru a-şi procura acest tip de drog –
Citeste si: Fiica lui Ioan Crișan, reținută pentru omor calificat! Cât a plătit pentru atentatul cu bombă?!- wowbiz.ro
Citeste si: Schema din spatele asasinatului cu bombă de la Arad. Filmul uciderii milionarului Ioan Crișan- antena3.ro
La sfârşitul lunii martie 2019, liderul grupării şi concubina sa au plecat din România în Marea Britanie, întrerupându-şi activitatea de trafic de droguri de mare risc – heroină.
25 de persoane aduse la audieri
Principalul motiv pentru care acesta a luat hotărârea de a părăsi teritoriul României a fost datoriile pe care acesta la avea faţă de anumite persoane, sume de bani care ar fi fost împrumutate cu camătă.
După revenirea în ţară, liderul grupării şi-a reluat activitatea infracţională de trafic de droguri de mare risc şi a recrutat alte noi persoane.
În iulie 2019, el a constituit o nouă grupare infracţională, din care făceau parte în principal membri ai familiei sale, fiind însă acceptate şi alte persoane care aveau permis de conducere şi efectuau servicii de taximetrie.
Totodată, anchetatorii au identificat un alt suspect, în municipiul Iaşi, care a constituit un nucleu pe piaţa traficului de droguri şi care se aproviziona cu aceste substanţe de la Bucureşti.
Citeste si: Schema din spatele asasinatului cu bombă de la Arad. Filmul uciderii milionarului Ioan Crișan- antena3.ro
Citeste si: Ce se întâmplă după 1 iulie în România? Anunţul făcut de Nelu Tătaru
“Cu privire la modul de operare a suspectului în procurarea heroinei a rezultat faptul că se deplasează cu trenul în municipiul Bucureşti, însoţit de alte persoane de sex feminin, iar după ce procură heroina, aceasta este disimulată de către persoanele de sex feminin în vagin, revenind tot cu trenul înapoi către municipiul Iaşi.
În afară de aceştia, în urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat faptul că un alt important dealer de heroină de pe raza judeţului Iaşi se deplasează în mod frecvent în cartierul Ferentari, municipiul Bucureşti, pentru a se aproviziona cu asemenea substanţe. Acesta este cunoscut de mai mulţi ani de zile cu preocupări în sfera traficului şi consumului ilicit de heroină, fiind în trecut cercetat şi în cadrul altor cauze penale având ca obiect săvârşirea acestui gen de fapte“, mai afirmă procurorii DIICOT Iaşi.
La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Iaşi urmează să fie aduse, în vederea audierii, 25 de persoane.