Gimnasta Cătălina Ponor a scris, duminică noapte, într-un mesaj postat pe o reţea de socializare, după calificarea în finală la bârnă la JO de la Rio, că nu-i vine să creadă că ”se întâmplă cu adevărat”.

”Nu-mi vine să cred că se întâmplă cu adevărat. La 29 de ani, trei ani de stat acasă, revenire în gimnastică în aprilie 2015, operaţie la tendonul lui Ahile, cinci luni de recuperare şi sunt aici, cu singura mea şansă de a obţine ce-mi doresc”, a scris Cătălina Ponor.

Ea a obţinut nota 14,900 în calificările la bârnă de duminică seară, dar vestea că va concura în finală a primit-o în cursul nopţii, când s-au încheiat cele cinci subdiviziuni din concurs. Finala la bârnă va avea loc în 15 august.

Inotatorul roman a concurat in cea de-a doua semifinala, reusind sa o incheie pe locul 4.

"Calificarea în finală înseamnă pentru mine enorm de mult. Este mai mult decât ce m-am aşteptat eu la prima mea participare la Jocurile Olimpice. Eu am sperat la cel puţin o semifinală, dar a fost mai mult. Mi-am îmbunătăţit recordul naţional, care era tot al meu. Cu gândul acesta am venit aici, să-mi îmbunătăţesc propriile performanţe, am reuşit să fac asta şi sunt extrem de mulţumit. Sunt între printre opt din lume. La finală putem spera la o îmbuntăţire a timpului din semifinală şi o clasare cât mai bună”, a declarat Robert Glinta, potrivit Mediafax.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Singurul bărbat care a supraviețuit accidentului Jeju Air s-a trezit și a vorbit cu doctorii. Noi informații despre cauza tragediei- antena3.ro

Citeste si: Primăria din România care sfidează ordonanța „trenuleț”. Cu cât vrea să majoreze salariile bugetarilor. Explicații oficiale- stirileprotv.ro

Rezultatele sportivilor români în a doua zi a Jocurilor Olimpice de la Rio:

Tenis de masa: Elizabeta Samara a fost eliminata in turul trei de numarul 1 mondial Ning Ding, in trei seturi;

Gimnastica: Catalina Ponor s-a calificat in finala la bârna si a ratat calificarea la sol.

Judo: Andreea Chitu a trecut trei tururi fiind eliminata in recalificari de Erika Miranda (Brazilia).

Tenis de masa: Adrian Crisan s-a calificat in turul trei dupa victorie la Emmanuel Lebesson.

Tenis de mas a: Ovidiu Ionescu a fost eliminat in turul trei de portughezul Marcos Freitas.

Tenis: Irina Begu a fost invinsa in trei seturi de Nao Hibino (Japonia), in primul tur, Andreea Mitu a fost invinsa de Garbine Muguruza (Spania) in doua seturi, in primul tur,

Tenis la dublu :Andreea Mitu si Raluca Olaru s-au calificat in optimi la dublu, Irina Begu si Monica Niculescu au fost eliminate in primul tur.

Natatie: Alin Coste, Daniel Macovei, Marius Radu, Norbert Trandafir- 4x100 metri liber au fost eliminati in serii.

Natatie: Robert Glinta s-a calificat in finala la 100 metri spate.

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si