Intr-un interviu publicat de cei de la Gandul, fostul campion la box, Mihai Leu povesteste momentele grele prin care el si sotia sa, Ana au trecut dupa ce a fost diagnosticat cu cancer de colon.
Mihai a ajuns la control după ce a început să acuze un disconfort în zona abdominală. "Simţeam nişte înţepături care deveneau tot mai deranjante. Atunci am luat hotărârea să merg la medic”, îşi aminteşte el astăzi.
Verdictul a fost însă unul crunt: cancer la colon. "După ce am aflat, m-am dus acasă şi am vorbit cu soţia. Ştiam că va suferi foarte mult. În spital, Ana a stat lângă patul meu în fiecare noapte, a dormit alături de mine. L-am rugat pe fiul meu să nu vină, nu voiam să mă vadă în acele momente.
Desi a trecut cu bine peste aceasta perioada, Mihai recunoaste ca a avut si momente de slabiciune cand "s-a inchis in casa si a plans".
Când caută o eliberare, Leu se îndreaptă către sacul de box, aşa cum făcea şi în copilărie, atunci când ceilalţi nu credeau în şansele lui. "Când eram mic, eram foarte slăbuţ, iar toată lumea îmi spunea că nu am cum să fac performanţă, iar toate astea m-au ambiţionat. Boxul nu este aşa cum îl vedea lumea, o bătaie, este un joc de gândire, trebuie să ai o strategie foarte bună.
Când aveam 14 ani, un medic mi-a spus să nu mai fac sport, că am probleme cu inima, iar eu am făcut toată viaţa. Acum două săptămâni mi-am făcut analizele, inclusiv EKG, şi rezultatele au fost bune. Când am devenit campion mondial, în a treia repriză mi-am rupt tendonul de la mână, dar am continuat să boxez şi am câştigat. În general, sportul contează mult mai mult decât cred oamenii, pentru că, într-un fel, te pregăteşte pentru viaţă.
Dacă un copil începe să facă sport la cinci ani, el ştie că trebuie să ajungă la poartă ca să dea gol, să nu şi faulteze adversarul, iar toate astea au o legătură strânsă cu viaţa".
Mihai Leu reprezinta un model de viata pentru fiul sau, Marco in varsta de 23 de ani, iar pugilistul povesteste cu amuzament o intamplare care a avut loc la un concurs de biciclete la care a participat fiul sau.
"Marco a avut un concurs de biciclete, a căzut şi şi-a rupt mâna, dar şi-a continuat drumul. L-am strigat, dar nu a vrut să se oprească. A terminat cursa, l-am luat în maşină şi am plecat la spital. Pe drum l-am întrebat ce a fost în capul lui de a făcut asta. Marco mi-a spus atunci: Mai ştiu eu pe cineva care a boxat cu mâna ruptă şi a câştigat. Aşa a învăţat să nu renunţe", scrie ziarul Gandul.

Intr-un interviu publicat de cei de la Gandul, fostul campion la box, Mihai Leu povesteste momentele grele prin care el si sotia sa, Ana au trecut dupa ce a fost diagnosticat cu cancer de colon.

Mihai a ajuns la control după ce a început să acuze un disconfort în zona abdominală.

"Simţeam nişte înţepături care deveneau tot mai deranjante.

Atunci am luat hotărârea să merg la medic”, îşi aminteşte el astăzi. Verdictul a fost însă unul crunt: cancer la colon."

"După ce am aflat, m-am dus acasă şi am vorbit cu soţia. Ştiam că va suferi foarte mult. În spital, Ana a stat lângă patul meu în fiecare noapte, a dormit alături de mine. L-am rugat pe fiul meu să nu vină, nu voiam să mă vadă în acele momente."

Desi a trecut cu bine peste aceasta perioada, Mihai recunoaste ca a avut si momente de slabiciune cand "s-a inchis in casa si a plans".

Când caută o eliberare, Leu se îndreaptă către sacul de box, aşa cum făcea şi în copilărie, atunci când ceilalţi nu credeau în şansele lui.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

"Când eram mic, eram foarte slăbuţ, iar toată lumea îmi spunea că nu am cum să fac performanţă, iar toate astea m-au ambiţionat. Boxul nu este aşa cum îl vedea lumea, o bătaie, este un joc de gândire, trebuie să ai o strategie foarte bună".

Când aveam 14 ani, un medic mi-a spus să nu mai fac sport, că am probleme cu inima, iar eu am făcut toată viaţa. Acum două săptămâni mi-am făcut analizele, inclusiv EKG, şi rezultatele au fost bune.

Când am devenit campion mondial, în a treia repriză mi-am rupt tendonul de la mână, dar am continuat să boxez şi am câştigat.

În general, sportul contează mult mai mult decât cred oamenii, pentru că, într-un fel, te pregăteşte pentru viaţă. Dacă un copil începe să facă sport la cinci ani, el ştie că trebuie să ajungă la poartă ca să dea gol, să nu şi faulteze adversarul, iar toate astea au o legătură strânsă cu viaţa".

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Mihai Leu reprezinta un model de viata pentru fiul sau, Marco in varsta de 23 de ani, iar in acest sens, pugilistul povesteste o intamplare care a avut loc la un concurs de biciclete la care a participat fiul sau.

"Marco a avut un concurs de biciclete, a căzut şi şi-a rupt mâna, dar şi-a continuat drumul. L-am strigat, dar nu a vrut să se oprească. A terminat cursa, l-am luat în maşină şi am plecat la spital.

Pe drum l-am întrebat ce a fost în capul lui de a făcut asta. Marco mi-a spus atunci: Mai ştiu eu pe cineva care a boxat cu mâna ruptă şi a câştigat. Aşa a învăţat să nu renunţe", scrie ziarul Gandul.

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si