Bărbatul, aflat la volanul unui automobil marca Mercedes, negru, a "încercat să intre în coloană, pe drumul dintre aeroportul din Praga şi sediul Guvernului ceh", a declarat pentru AFP Jozef Bocan, un purtător de cuvânt al poliţiei.

"În încercarea de a se alătura coloanei, el a vrut să împingă în afara drumului poliţişti care supravegheau strada", a adăugat el.

Poliţişti l-au arestat pe bărbat, după ce l-au ameninţat cu arme de foc.



Interogatoriul era în curs joi seara, potrivit lui Bocan, care nu a oferit niciun detaliu despre identitatea bărbatului şi nici despre motivul gestului său.

" El a acţionat singur. Nu era înarmat, dar am găsit în maşina sa obiecte care ar fi putut, cu uşurinţă, să fie folosite ca arme, şi anume cuburi de beton", a precizat purtătorul de cuvânt.

"Tentativa a fost oprită în faşă, mulţumită unei munci foarte profesioniste a poliţiştilor. Securitatea persoanei protejate nu a fost ameninţată", a rezumat el.

Merkel a sosit la Praga joi după-amiaza, într-o scurtă vizită, în cursul căreia s-a întâlnit cu premierul ceh Bohuslav Sobotka şi preşedintele Milos Zeman.

Vizita a fost marcată de o serie de manifestaţii atât ale unor susţinători, cât şi ale unor contestatari ai politicii lui Merkel în domeniul migraţiei.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si