Un localnic din comuna vrânceană Boloteşti, Silviu Cîmpianu, a mers la magazinul din localitate de unde îşi face frecvent cumpărăturile şi a cerut vânzătoarei trei peşti macro congelat.
"M-am dus acasă, i-am lăsat la decongelat, apoi soţia s-a apucat de eviscerat şi în momentul când a ajuns la al treilea peşte am văzut acei paraziţi, viermi spiralaţi, morţi. Nu am mai făcut nici un grătar, ne-a pierit tot cheful.
Azi dimineaţă am sunat la protecţia consumatorilor, care m-a direcţionat către Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru siguranţa Alimentelor (DSVSA) pentru că ei au laborator acreditat pentru verificarea de probe", ne-a spus Silviu Cîmpianu.
Acesta mărturiseşte că la DSVSA nu a fost luat foarte în serios de personalul de acolo în primă fază, care i-a spus că  trebuie să plătească pentru verificarea probelor. A ales să facă o sesizare, pentru care a primit număr de înregistrare, iar după ce a spus că va merge la presă să relateze că instituţiile statului nu se implică în apărarea drepturilor consumatorilor, în cursul după-amiezii o echipă de medici veterinari şi inspectori a mers la Boloteşti. Acolo au fost preluate proba pentru verificări de laborator. Totodată, inspectorii DSVSA au mers şi la magazinul de unde localnicul a cumpărat peştele şi a retras de la comercializare aproape două kilograme de peşte, adică ce mai rămăsese pe stoc.

Un localnic din comuna vrânceană Boloteşti, Silviu Cîmpianu, a mers la magazinul din localitate de unde îşi face frecvent cumpărăturile şi a cerut vânzătoarei trei peşti macro congelat.

"M-am dus acasă, i-am lăsat la decongelat, apoi soţia s-a apucat de eviscerat şi în momentul când a ajuns la al treilea peşte am văzut acei paraziţi, viermi spiralaţi, morţi. Nu am mai făcut nici un grătar, ne-a pierit tot cheful. Azi dimineaţă am sunat la protecţia consumatorilor, care m-a direcţionat către Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru siguranţa Alimentelor (DSVSA) pentru că ei au laborator acreditat pentru verificarea de probe", a spus Silviu Cîmpianu.

Acesta mărturiseşte că la DSVSA nu a fost luat foarte în serios de personalul de acolo în primă fază, care i-a spus că  trebuie să plătească pentru verificarea probelor. A ales să facă o sesizare, pentru care a primit număr de înregistrare, iar după ce a spus că va merge la presă să relateze că instituţiile statului nu se implică în apărarea drepturilor consumatorilor, în cursul după-amiezii o echipă de medici veterinari şi inspectori a mers la Boloteşti. Acolo au fost preluate proba pentru verificări de laborator. Totodată, inspectorii DSVSA au mers şi la magazinul de unde localnicul a cumpărat peştele şi a retras de la comercializare aproape două kilograme de peşte, adică ce mai rămăsese pe stoc, scrie ziarul Adevarul.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: IPS Teodosie, despre mersul la sală: Cele mai bune exerciții fizice sunt mătăniile- antena3.ro

Citeste si: A fost declarată stare de urgență pe teritoriul SUA. Sunt așteptate "consecinţe cu potenţial mortal"- wowbiz.ro

 

Citeste si: Veste bună pentru femeile din țara noastră! Indemnizația pentru creșterea copilului ar putea crește considerabil- kfetele.ro

Citeste si: Noi informații despre starea de sănătate a lui Michael Schumacher. În ce stare se află acum legendarul pilot: "Doar trei oameni îl pot vizita"- radioimpuls.ro

Citeste si: Fructul care pune în funcțiune activitatea creierului și curăță celula nervoasă. Medicul Vlad Ciurea: „Este formidabil”- antena3.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si