Ioan Lăcătuş, în vârstă de 33 de ani, din Portadown, era poreclit „Stăpânul” şi îşi folosea statura impresionantă pentru a-i intimida pe cei vulnerabili.

El a pledat vinovat pentru cinci capete de acuzare de trafic de persoane şi exploatare.

Românul a obligat 12 migranţi din Orientul Mijlociu şi India să locuiască în aceeaşi casă din Portadown, cu o singură baie, fără hârtie igienică. Ei erau înfometaţi, iar bărbatul i-a spus la un moment dat unei femei să mănânce pietre, dacă îi este foame.

El îi obliga pe migranţi să lucreze în fabricile din zonă, a declarat judecătorul însărcinat cu dosarul.

Lăcătuş, care a mai fost condamnat pentru fraudă în Europa, le încasa salariile – circa 3.500 de lire sterline pe săptămână – şi nu le dădea oamenilor aproape niciun ban.

Disperaţi, migranţii au contactat în august 2014 poliţia, care i-a salvat.

„Natura infracţiunilor tale arată că eşti o persoană  lacomă, fără milă şi manipulatoare, că te bazezi pe statura ta şi pe personalitatea agresivă pentru a încerca să îţi intimidezi victimele”, a subliniat magistratul.

„Se pare că există şi un element de prostie în infracţiunile tale, pentru că ai fi putut trăi bine tratându-ţi victimele cu un grad de decenţă, în loc să le supus unor tratamente degradante şi umilitoare”, a precizat judecătorul.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si