”Doamnă Marinescu, meritele dumneavoastră nu se limitează la talentul dumneavoastră de actriţă, oricât de remarcabil ar fi acest talent.  Sunteţi, de asemenea, o persoană angajată, în accepţiunea cea mai înaltă a termenului şi aţi oferit acestei ambasade ocazia de a beneficia de implicarea şi generozitatea dumneavoastră. Aţi acceptat în 2015, la propunerea Ambasadei, să deveniţi ambasadoare a Conferinţei Paris Climat 2015 în România. V-aţi dăruit timpul şi eforturile pentru această cauză importantă, lupta împotriva schimbărilor climatice, susţinută pe deplin şi cu determinare de Franţa de mult timp.

Rolul dumneavoastră a fost esenţial în promovarea acestor valori care au dus la semnarea Acordului de la Paris, acord istoric şi primul acord universal, semnat de 195 ţări. Ţin să vă mulţumesc călduros în numele ţării mele”, a declarat domnul François Saint-Paul.

Implicarea socială a actriţei a mers dincolo de tematica încălzirii globale, fiind o apropiată a cauzei Asociaţiei Valentina, care oferă susţinere medicală, materială şi psiho-pedagogică pentru copii provenind din medii defavorizate.

Actriţa Medeea Marinescu este cunoscută pentru roluri din filme precum "Saltimbancii" (1981) şi "Maria Mirabela" (1981), "Promisiuni" (1985), "Zâmbet de soare" (1988), "Domnişoara Christina" (1992), "Patul lui Procust" (2001), serialul TV "Doctori de mame" (2008) şi lungmetrajul "Weekend cu mama" (2009). Cel mai recent film în care joacă rolul principal este ”03.ByPass”, regizat de Nap Toader, lansat anul acesta.

A avut roluri în seriale de televiziune precum  ”Une mère comme on n'en fait plus” (1997), de Jacques Renard, şi ”Le Record” (1999), de Edwin Baily, dar şi în filmele ”Je vous trouve très beau” (2005), regizat de
Isabelle Mergault, în care joacă alături de Michel Blanc şi dă viaţă unei tinere mame din România care ajunge în zona rurală din Franţa prin intermediul unei agenţii matrimoniale,  şi "Donnant, donnant" (2009), de Isabelle Mergault, unde a jucat alături de Daniel Auteuil.

Pe lângă bogata activitate cinematografică, Medeea Marinescu joacă şi pe scenele unor teatre din Bucureşti, Londra, Bruxelles şi  Paris.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Dispariţii misterioase în Rusia. Putin îşi arestează cercetătorii care au inventat rachetele hipersonice- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro


Abonează-te pe


TAGURI
Life
Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si