Potrivit amendamentelor adoptate de cele două comisii, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de de bază/salariilor funcţiei de bază/îndemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul din aparatul propriu al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna august 2016. Salariile se vor majora efectiv începând cu 1 decembrie 2016.

De asemenea, începând de la 1 ianuarie 2017, salariile de bază ale personalului din învăţământ se majorează în medie cu 15%.



Totodată, deputaţii au stabilit ca sporurile pentru cadrele medicale să fie calculate la baza salarială din anul respectiv, nu la nivelul din 2009. La ora transmiterii acestei ştiri şedinţa comisiilor reunite este în desfăşurare, în sală fiind prezenţi doar deputaţi de la PSD, ALDE şi UDMR, după ce liberalii au părăsit sala.

Preşedintele Comisiei de muncă a Camerei Deputaţilor, Adrian Solomon (PSD) şi ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru au avut un schimb dur de replici în cadrul dezbaterilor din comisiile reunite de muncă şi buget-finanţe pe marginea proiectului de lege de adoptare a OUG 20/2016. Solomon s-a declarat nesatisfăcut de răspunsurile oferite de Pîslaru, iar comentariile lui Solomon l-au iritat pe ministru.

Dragoş Pîslaru a afirmat că există impedimente de ordin legal privind modificarea substanţială a OUG 20/2016 privind salarizarea în sectorul sanitar, întrucât trebuie luat în calcul impactul bugetar şi faptul că nu se pot promova acte normative privind cheltuielile de personal din sectorul public cu 180 de zile înaintea expirării mandatului Guvernului.


”Dumneavoastră aţi dat ordonanţa şi nu a fost în cea mai fericită formă. Faptul că noi vrem să o perfectăm astăzi cu un impact bugetar chiar şi de un leu nu face decât să facă mai bună ordonanţa dumneavoastră”, a replicat Adrian Solomon (PSD), preşedintele Comisiei de muncă a Camerei Deputaţilor.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un tânăr a ajuns la Spitalul „Bagdasar Arseni” complet paralizat din cauza unui virus misterios- antena3.ro

Citeste si: Mesajul Ucrainei pentru nord-coreenii trimiși să lupte de partea lui Putin. ”Mii de soldați ruși au luat decizia corectă”- wowbiz.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si