"Masa de Craciun incepe, pentru cei care au postit, dupa Sfanta Liturghie. Sa nu mancam la aceeasi masa toate bunatatile, sarmale, piftie, friptura si apoi cozonac, tort, prajituri cu crema, alune, placinte, toate stropite bine cu alcool. Este bine ca atunci cand am terminat masa sa nu ne doboare senzatia de supraplin si sa nu ne putem misca. Este recomandat sa ciugulim cate putin. De exemplu, putem incepe masa cu piftie si salata de cruditati, o feliuta de toba si una de caltabos.
Mai tarziu, o friptura traditionala de porc, dar pe care sa nu o asociem cu cartofi prajiti sau orez, ci cu salata verde sau muraturi", explica medicul Ruxandra Constantina, pentru News.ro.
Muraturile facute in casa sunt o sursa importanta de calciu, vitamina C, probiotice si fibre, deci sunt benefice pentru organism, adauga medicul.
"Sarmalutele ar fi bine sa fie gatite din carne mai slaba de porc sau chiar de curcan.
Dar, indiferent cum sunt pregatite, este este bine sa mancam putine, poate doar de pofta. Preparatele din peste sau din carne de curcan sunt mai usoare pentru digestie. Dar, pentru ca de Craciun in Romania este traditional consumul preparatelor din carne de porc, atunci este bine ca la preparare sa fie adaugate multe condimente aromatice, rozmarin, maghiran, busuioc, sofran. Acestea contin uleiuri esentiale care imbunatatesc digestia. Salata boeuf ar putea fi lasata pentru o alta zi, pentru ca, totusi, Craciunul are trei zile de sarbatoare, asa ca mesele pot fi gandite in asa fel incat fiecare zi sa fie o sarbatoare
culinara, plina de dragoste”, mai spune Ruxandra Constantina.
De Revelion, ar fi recomandat sa se renunte putin la mancaruile traditionale, pentru ca deja au fost servite din belsug de Craciun.
"Pentru Revelion ar fi recomandat peste la cuptor, cu multe legume, salata de ciuperci, curcan, salata de cruditati. Alcoolul nu trebuie baut pe stomacul gol. Mancarea scade absorbtia alcoolului. Atentie la tineri, combinatia alcool cu barutura energizanta este extrem de periculoasa", avertizeaza medicul.
Potrivit dr. Ruxandra Constantina, cele mai afectate de sarbatori sunt ficatul si colecistul.
"Femeile, mai ales, au sindrom de bila lenesa. Bila, ca secretie si emotivitate, este tulburata si atunci avem tulburari de digestie, ceea ce se intalneste la marea majoritate a oamenilor. De aceea este foarte indicat sa avem in casa trusa cu ceaiuri sau comprimate cu plante tonic-amare, care stimuleaza secretia si excretia de bila, cum ar fi papadia, anghinarea, sunatoarea, cicoarea, coada soricelului, galbenelele si armurariul.
Armurariul este o planta excelenta pentru ficat, detoxifica si regenereaza celula hepatica mult agresata de dulciuri, gasimi si alcool", spune medicul.
Dulciurile vor fi consumate la 2-3 ore dupa masa, la fel si fructele. Fructele, mancate imediat dupa masa, ingreuneaza digestia, ele fiind foarte bune inainte de masa sau ca gustare, recomanda Ruxandra Constantina.
Singurele fructe ce pot fi consumate dupa masa sunt papaya si ananasul, pentru ca au niste enzime care imbunatatesc digestia, precizeaza medicul.
O alta problema des intalnita de sarbatori este hiperaciditatea gastrica. Cei care au gastrita trebuie sa manance cate putin si des. Pentru aceasta boala sunt recomandate ceaiuri de lemn dulce, patlagina, sunatoare, menta si musetel, la jumatate de ora dupa masa. Acestea scad aciditatea si refac mucoasa gastrica, explica dr. Constantina.
Plantele recomandate de medic
"Plantele nu mai reprezinta o terapie babeasca. Trebuie recomandate de medici, pentru ca sunt utilizate ca tratament, au reactii adverse si contraindicatii", spune medicul Ruxandra Constantina.
Sunatoarea, ca atare, este o planta exceptionala, care stimuleaza secretia si excretia de bila si imbunatateste digestia, adauga doctorul.
"Extractele, sub forma de comprimate, sunt extraordinare ca antidepresiv. Una dintre cele mai studiate plante pentru efectul antidepresiv este sunatoarea. Pe termen lung, poate da rectii adverse, nevralgii sau poate interfera cu actiunea antipsihotica", explica medicul.
Constantina mai spune ca teiul este contraindicat pe termen lung pentru ca poate da dereglari la nivelul aparatului cardiovascular.
"Echinaceea este recomandata pentru cresterea imunitatii, dar, daca ai boala autoimuna sau ai alergie ori urmezi tratamente pentru scaderea colestrolului, este foarte periculoasa", avertizeaza medicul.
Menta si musetelul pot perturba flora saprofita de la nivelul colonului, daca sunt folosite continuu, mai spune Ruxandra Constantina.
"Cura de plante este de aproximativ 15 zile. Chiar si cand vorbim despre menta si musetel. Este necesara o pauza de o luna. In general, toate plantele trebuie sa fie administrate cu precautie si nu in doze mari sau pe perioade lungi de timp. Orice planta trebuie recomandata de catre medic, chiar daca pare exagerat", mentioneaza medicul.
Greseli de sarbatori
"Oamenilor care spun ca sunt sanatosi si pot sa manance si sa bea oricat vor, le recomand moderatie si cumpatare. Pentru ca, in fata unei avalanse gastronomice si alcoolice, pot aparea suferinte digestive chiar si la cei care se stiau sanatosi. Este recomandat sa aiba in casa, la indemana, trusa cu ceaiuri, comprimate cu extracte de papaya, ananas, carbune medicinal, pastile cu extract de bila bovina, foarte indicate dupa mesele bogate. De asemenea, dupa masa, in locul unui somn este indicata o plimbare", ne sfatuieste dr. Ruxandra Constantina.
Ea adauga ca persoanele cu afectiuni cronice trebuie sa-si ia tratamentul prescris si sa nu asocieze plantele cu medicamentele pentru ca pot fi anulate efectele.
"Cei cu suferinte cardiace, hipertensiune, colesterol, tulburari vasculare, diabet, obezitate, sa fie foarte atenti. Sa nu opreasca medicatia ca sa manance si sa bea. Nu poti intrerupe medicatia cand ai colestrol, diabet, suferinta renala. Bolnavii cu suferinta hepatica nu au voie nici macar un pahar de bere, exista bere de ghimbir", mai spune medicul.
Dr. Constantina sustine ca trei sferturi din platoul de sarbatori trebuie sa contina legume. "Piftia are mult colagen si este buna pentru articulatii, dar trebuie sa manifestam prudenta", este o alta recomandare a dr. Ruxandra Constantina.
Stresul- o alta suferinta frecventa de Sarbatori
"Pentru multi, stresul comercial al cumpararii alimentelor si al darurilor este daunator. In perioada Craciunului se accentueaza depresiile si anxietatile. Hai sa intelegem ca spiritul Craciunului este mai mult decat mancare si bautura", indeamna medicul.
Ruxandra Constantina arata ca sunt cateva plante care ne calmeaza si care pot fi in trusa de urgenta, Rhodiola Rosea, Ginkgo Biloba, lavanda si sunatoare.
"De asemenea, pentru colesterol este indicat Omega 3, sau Omega 3-6-9 din plante, paducel, mladite de maslin. Cei care iau medicatia clasica pentru colestrol sa nu creasca brusc terapia cu medicamente. Pentru suferinta cardiaca sunt indicate paducel, extract de maslin, de Ginkgo Biloba", spune medicul.
In cazul unor infectii renale, foarte frecvente, dr. Ruxandra Constantina recomanda gemoterapia, extractul de mladite de merisor, iarba neagra, afin si uleiuri esentiale.
"Dar, hai sa ne bucuram de Craciun mai mult decat de partea comerciala si gastronomica. Sa ne bucuram mai mult de revederea celor dragi, de iubirea familiei", conchide medicul.
Sa nu mancam la aceeasi masa toate bunatatile, sarmale, piftie, friptura si apoi cozonac, tort, prajituri cu crema, alune, placinte, toate stropite bine cu alcool. Este bine ca atunci cand am terminat masa sa nu ne doboare senzatia de supraplin si sa nu ne putem misca. Este recomandat sa ciugulim cate putin.
De exemplu, putem incepe masa cu piftie si salata de cruditati, o feliuta de toba si una de caltabos. Mai tarziu, o friptura traditionala de porc, dar pe care sa nu o asociem cu cartofi prajiti sau orez, ci cu salata verde sau muraturi, explica medicul Ruxandra Constantina, pentru News.ro.
Muraturile facute in casa sunt o sursa importanta de calciu, vitamina C, probiotice si fibre, deci sunt benefice pentru organism, adauga medicul. "Sarmalutele ar fi bine sa fie gatite din carne mai slaba de porc sau chiar de curcan. Dar, indiferent cum sunt pregatite, este este bine sa mancam putine, poate doar de pofta. Preparatele din peste sau din carne de curcan sunt mai usoare pentru digestie".
Dar, pentru ca de Craciun in Romania este traditional consumul preparatelor din carne de porc, atunci este bine ca la preparare sa fie adaugate multe condimente aromatice, rozmarin, maghiran, busuioc, sofran. Acestea contin uleiuri esentiale care imbunatatesc digestia.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
De Revelion, ar fi recomandat sa se renunte putin la mancaruile traditionale, pentru ca deja au fost servite din belsug de Craciun. "Pentru Revelion ar fi recomandat peste la cuptor, cu multe legume, salata de ciuperci, curcan, salata de cruditati. Alcoolul nu trebuie baut pe stomacul gol. Mancarea scade absorbtia alcoolului. Atentie la tineri, combinatia alcool cu barutura energizanta este extrem de periculoasa", avertizeaza medicul.
Potrivit dr. Ruxandra Constantina, cele mai afectate de sarbatori sunt ficatul si colecistul. De aceea este foarte indicat sa avem in casa trusa cu ceaiuri sau comprimate cu plante tonic-amare, care stimuleaza secretia si excretia de bila, cum ar fi papadia, anghinarea, sunatoarea, cicoarea, coada soricelului, galbenelele si armurariul. Armurariul este o planta excelenta pentru ficat, detoxifica si regenereaza celula hepatica mult agresata de dulciuri, gasimi si alcool", spune medicul.
Dulciurile vor fi consumate la 2-3 ore dupa masa, la fel si fructele. Fructele, mancate imediat dupa masa, ingreuneaza digestia, ele fiind foarte bune inainte de masa sau ca gustare, recomanda Ruxandra Constantina.Singurele fructe ce pot fi consumate dupa masa sunt papaya si ananasul, pentru ca au niste enzime care imbunatatesc digestia, precizeaza medicul.O alta problema des intalnita de sarbatori este hiperaciditatea gastrica.
Cei care au gastrita trebuie sa manance cate putin si des. Pentru aceasta boala sunt recomandate ceaiuri de lemn dulce, patlagina, sunatoare, menta si musetel, la jumatate de ora dupa masa. Acestea scad aciditatea si refac mucoasa gastrica.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Citeste mai multe AICI.