Cele opt persoane au fost plasate în arest preventiv de catre echipe din cadrul fortelor antitero din Istanbul si erau interogate la sediul central al Politiei din Istanbul, potrivit agentiei proguvernamentale Anadolu.
Atacatorul, care a reusit sa scape dupa masacru, nu se afla printre cele opt persoane.
Gruparea Statul islamic a revendicat responsabilitatea atacului, soldat cu 39 de morti, cei mai multi dintre ei straini.
Ministerul turc de Interne a anuntat luni ca zeci de persoane au fost arestate în ultima saptamâna din cauza unor presupuse legaturi cu gruparea Statul Islamic.
Într-un comunicat de presa, ministerul a anuntat luni ca 147 de persoane au fost retinute dupa ce autoritatile au stabilit ca aceste persoane ”se aflau în contact cu organizatia terorista Daesh (acronomul arab al Statului Islamic)”.
Dintre aceste persoane, 25 au fost plasate în arest preventiv.
Treizeci si opt dintre cele 39 de victime din atacul comis de Anul Nou în clubul de noapte de la Istanbul au fost identificate, potrivit Anadolu.
Oficiali neidentificati de la Ministerul Justitiei au declarat pentru agentia proguvernamentala ca 11 dintre persoanele ucise în atac sunt cetateni turci, iar una avea dubla cetatenie turca si belgiana.
Potrivit agentiei, sapte victime sunt din Arabia Saudita, câte trei din Liban si Irak, câte doua din Tunisia, India, Maroc si Iordania si câte una din Kuwait, Canada, Israel, Siria si Rusia.
Alte 69 de persoane au fost ranite în atac.
Potrivit Anadolu, o victima a ramas neidentificata.
Rude ale victimelor si membri ai personalului unor ambasade au fost vazuti intrând la o morga din Istanbul pentru a cere corpurile.
Autoritatile turce nu au dezvaluit numele victimelor.
Gruparea Statul Islamic a revendicat luni atacul armat de la Istanbul.
Potrivit agentiei Aamaq, afiliata gruparii, atacul de Anul Nou a fost comis de un ”soldat eroic al califatului, care a atacat cel mai faimos club de noapte în care crestinii îsi sarbatoresc sarbatoarea lor pagâna”.
Barbatul a deschis focul cu o pusca automata, ”pentru a razbuna religia lui Allah si ca raspuns la ordinele” liderului Statului Islamic Abu Bakr al-Baghdadi.
Gruparea jihadista acuza Turcia ca este ”servitoarea crucii”.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Oficiali neidentificati de la Ministerul Justitiei au declarat pentru agentia proguvernamentala ca 11 dintre persoanele ucise în atac sunt cetateni turci, iar una avea dubla cetatenie turca si belgiana.

Potrivit agentiei, sapte victime sunt din Arabia Saudita, câte trei din Liban si Irak, câte doua din Tunisia, India, Maroc si Iordania si câte una din Kuwait, Canada, Israel, Siria si Rusia.

Alte 69 de persoane au fost ranite în atac.

Potrivit Anadolu, o victima a ramas neidentificata.

Rude ale victimelor si membri ai personalului unor ambasade au fost vazuti intrând la o morga din Istanbul pentru a cere corpurile.

Autoritatile turce nu au dezvaluit numele victimelor.

Gruparea Statul Islamic a revendicat luni atacul armat de la Istanbul.

Citeste si: Veste excelentă pentru femeile din țara noastră! Cine poate ieși mai rapid la pensie- kfetele.ro

Citeste si: Fiica Ralucăi Moianu nu a ascultat! Ce i-a interzis fosta prezentatoare TV tinerei de 19 ani- radioimpuls.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Potrivit agentiei Aamaq, afiliata gruparii, atacul de Anul Nou a fost comis de un ”soldat eroic al califatului, care a atacat cel mai faimos club de noapte în care crestinii îsi sarbatoresc sarbatoarea lor pagâna”.

Barbatul a deschis focul cu o pusca automata, ”pentru a razbuna religia lui Allah si ca raspuns la ordinele” liderului Statului Islamic Abu Bakr al-Baghdadi.

Gruparea jihadista acuza Turcia ca este ”servitoarea crucii”.

Abonează-te pe

Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si