Nicolae si Elena Ceausescu au fost si vor ramane unul din cele mai cunoscute cupluri din istoria moderna a Romaniei. Dupa ce au ridicat un adevarat imperiu comunist, cei doi si-au gasit sfarsitul in decembrie 1989, dupa ce au fost executati la comanda.

In ciuda faptului ca dictatura impusa de Nicolae Ceausesu incerca sa elimine orice fel de practici religioase, cei care s-au aflat la locul executiei au avut parte de o surpriza in clipa in care s-au uitat in poseta fostei Prime Doamne.

”Pe la începutul anului 2005, la un post de televiziune, au fost redate câteva discuţii dintre un personaj foarte controversat, care mai apare în presa cotidiană, dar şi în opinia publică, şi nişte reporteri tineri, dornici să afle cât mai multe adevăruri. La un moment dat, o ziaristă îi pune o întrebare, din curiozitate şi nu numai, dar cu importanţă pentru privitori. Întrebarea era simplă şi se dorea un răspuns pe cât mai complet: dacă îşi aminteşte ce s-a găsit în poşeta Elenei Ceauşescu, la Târgovişte, înainte de a fi împuşcată? Omul nostru, cu calmul lui specific şi o grimasă producătoare de vreun infarct, (…) a dat un răspuns scurt, milităresc: ”S-a găsit o iconiţă, dar în timpul acela nu i-am dat atenţie, întrucât eram prins cu alte treburi ”, aminteşte colonelul în rezervă în cartea ”A fi sau a avea”, conform

EVZ.RO.

 

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Ciuperca otrăvitoare cu dinți sau palmierul-fantomă. Cum arată cele mai ciudate plante și ciuperci descoperite în 2024- antena3.ro

Citeste si: Incendiu puternic la mai multe magazine din București. A fost emis mesaj RO-Alert, din cauza degajărilor de fum. FOTO- stirileprotv.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si