Daniel, copilul paralizat ajutat acum doua luni de Becali nu a mai fost alungat din casa. Avem imagini cu el, fericit, in pat. Cititorii stirilekanald.ro au facut un gest nobil si i-au trimis bani de chirie
Povestea trista a sotilor Stoian, care au un copil de 18 ani, paralizat, este deja cunoscuta cititorilor publicatiei stirilekanald.ro. Inainte de Craciun, acestia au plecat din Campina, orasul lor natal si au mers sa-si strige durerea in fata palatului lui Gigi Becali, ultima lor speranta. Oamenii nu mai aveau casa, Lacramioara Stoian nu poate sa munceasca din cauza insuficientei renale care necesita dializa de trei ori pe saptamana, iar capul familiei are un salariu extrem de mic.
Impresionat de soarta lor, finantatorul Stelei le-a dat, in luna decembrie, cand i-a gasit la poarta, suma necesara sa achite chiria pe doua luni la un apartament cu doua camere in Campina si, in plus, cateva sute de lei, sa aiba pentru Sarbatori. Timpul a trecut, iar familia a avut din nou nevoie de bani pentru plata chiriei si pentru cateva datorii acumulate. Intre timp si Cornel Stoian, cel care aduce singurul venit in casa, a fost operat.
In urma cu cateva zile, barbatul ne marturisea, la telefon, ca a ajuns la capatul puterilor, ca proprietarul locuintei nu il mai pasuieste cu datoria si ca se teme ca el si cei dragi lui vor ajunge in frig, in strada.
" Eu sunt barbat, suport orice conditii, dar sotia si baiatul meu cel mare sunt bolnavi, au nevoie de caldura, de un acoperis deasupra capului", a spus Cornel Stoian.
Ei bine, si de aceasta data ruga familiei Stoian a fost ascultata. Un cititor fidel al publicatiei stirilekanald.ro, stabilit in China, a sarit in ajutorul compatriotilor lui aflati intr-o situatie ingrata.
Barbatul le-a virat in cont suma necesara achitarii chiriei si, macar luna aceasta, protagonistii nostri vor ramane in apartament.
Daniel, adolescentul de 18 ani care sufera de tetrapareza spastica si nu stie ce inseamna sa pasesti, zambeste. El e fericit, in lumea lui, printre jucarii si nu realizeaza cat se zbat si prin cate trec parintii lui sa aiba grija de el si de fratele lui de 13 ani.
Facem un nou apel la dumnevoastra, dragi cititori. Daca doriti sa acordati un ajutor financiar familiei Stoian, contactati-ne pe adresa de mail [email protected], sa va dam toate informatiile necesare. Orice ajutor conteaza enorm. Multumim.