Fire credincioasă, Mihai Neşu l-a iertat pe cel care l-a trimis în scaunul cu rotile. Coleg cu Alje Schut la echipa olandeză Utrecht, Neşu a fost lovit involuntar de acesta, în timpul unui antrenamnet de pe 10 mai 2011, şi s-a ales cu o vertebră cervicală ruptă şi o viaţă petrecută în căruciorul cu rotile.  “Nicio clipă nu l-am urât! Nici atunci, nici acum. Am trecut peste moment.

De fapt, el, săracu', n-a avut nicio vină. Iar durerea sufletească e la el!”, a mărturisit Neşu pentru Gazeta sporturilor.

Mihai Neşu l-a iertat pe cel care l-a trimis în scaunul cu rotile: "A m încercat să ne comportăm cât de normal se poate”

„E mai greu să înduri sufleteşte un rău pe care l-ai făcut, chiar şi involuntar, decât unul ce ţi s-a făcut. Am mai vorbit cu el, e antrenor la juniorii lui Utrecht. Chiar m-am întâlnit cu Schut când am fost eu în Olanda la control. N-a venit niciodată să mă vadă la Oradea, probabil i-ar fi fost greu. Dar ne-am revăzut în Olanda, când am fost la tratament, am încercat să ne comportăm cât de normal se poate”, a mai dezvăluit Neşu.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Mihai Neşu l-a iertat pe cel care l-a trimis în scaunul cu rotile:  „Nu mi-ar face mie bine să port pică"

De ani de zile, Mihai Neşu l-a iertat pe cel care l-a trimis în scaunul cu rotile.

 „Nu mi-ar face mie bine să port pică, nu i-ar ajuta cu ceva nici pe ceilalţi. Nu întotdeauna am gândit aşa profund, dar acum simt dragostea lui Dumnezeu, sunt foarte liniştit. Lucrurile sunt simple în viaţă, mie mi-a luat 35 de ani să înţeleg. Mult timp am trăit ca batista prin aer. Dacă urmezi vorbele lui Dumnezeu, ajungi unde trebuie, dacă nu, rişti să te rătăceşti şi să gândeşti lucruri aberante", a mai spus Neşu. 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si