Imagini dureroase de la înmormântarea lui Tudor Simionov, sportivul român ucis la Londra! Iubita, părinții și prietenii, în lacrimi la căpătâiul lui! Lacrimile au curs necontenit pe obrajii lor!
A fost tristețe uriașă astăzi la o biserică din Sectorul 3 al Bucureștiului. Tudor Simionov, canotorul român ucis la Londra, a fost condus pe ultimul drum. Prietenii și familia și-au luat ADIO de la tânăr.
Au fost momente sfâșietoare, iar lacrimile au curs continuu pentru tânărul de 33 de ani care a fost ucis în urma unei altercații în fața unui club din capitala britanică. Slujba de înhumare a avut loc astăzi, la ora 12, la biserica Sfântul Fanurie din București.
La căpătâiul lui Tudor au plâns părinții, iubita, dar și cei care l-au cunoscut pe sportiv.
A fost ucis în timp ce lucra ca bodyguard la Londra.
Tudor Simionov, fost canotor la Dinamo și practicant de kickboxing, a fost victima unui război pentru supremație purtat între grupări rivale de traficanți de droguri.
Românul, care lucra ca paznic, a fost înjunghiat mortal de Revelion, în fața unui club din Londra în care lordul Eddie Davenport a organizat o petrecere sexuală.
Potrivit presei britanice, principalul suspect în cazul uciderii lui Tudor Simionov a fugit din Marea Britanie și a ajuns în Iordania! Tudor Simionov avea centura verde la kickboxing, treapta 4 din 10, însă nu avea experiență în meseriile de protecție și pază, care sunt cu totul altceva.