Papa în România 2019. Atunci când vizita Papei Francisc în România a fost confirmată, majoritatea românilor s-ar fi așteptat ca pe lista obiectivelor pe care Sanctitatea Sa le va vizita s-ar putea afla: Alba Iulia (sediul celei mai mari episcopii pe teritoriul actual al României), Timișoara, Oradea sau Satu Mare (celelalte episcopii catolice).

Totuși, Papa Francisc a ales Șumuleu Ciuc, un cartier din Miercurea Ciuc, locul în care se află unul din cele 4 sanctuare mariane din România.

Alegerea acestui loc are legătură cu declarația Papei Ioan Paul al II-lea, care a numit România ”Grădina Maicii Domnului”. La Șumuleu Ciuc se află Statuia Maicii Domnului făcătoare de minuni, la care Papa Francisc va veni ca pelerin.

Conform publicației Actualitatea Creștină, Șumuleu Ciuc este cel mai important şi cunoscut loc de pelerinaj din Transilvania. Însemnările istorice arată că franciscanii stabiliți în acest loc au construit, între anii 1442–1448, o biserică gotică, sfințită în 1448 cu hramul Vizita Sfintei Fecioare Maria, care, deși a fost restaurată de mai multe ori, și-a păstrat forma originară până în anul 1802. Atunci a fost demolată, iar materialele de construcție provenite din prima biserică au fost clădite în pereții bisericii actuale, edificiu în stil baroc, a cărui zidire a început în 1804 și s-a finalizat în 1876. A fost sfințită în data de 20 august a aceluiași an, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

Sculptura este inspirată din Apocalipsă

Locul care îi atrage cel mai mult pe pelerini către Șumuleu este Statuia Maicii Domnului făcătoare de minuni, aşezată pe altarul principal al bisericii.

Sculptura realizată din lemn de tei, în stil renascentist, o reprezintă pe Sfânta Fecioară cu Pruncul în brațe, aşa cum este descrisă în Cartea Apocalipsei – „Femeie îmbrăcată în soare; ea avea luna sub picioarele ei, iar pe cap o coroană de douăsprezece stele”. Sculptura datează probabil de la începutul secolului al XVI-lea; este înaltă de 2,27 m și este cea mai mare dintre statuile de pelerinaj din lume.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și conspirațiile despre 5G- antena3.ro

Citeste si: Alegeri prezidențiale, turul 1. Rezultate parțiale: Georgescu pe primul loc, Lasconi urcă pe locul doi- wowbiz.ro

De statuie se leagă mai multe minuni. Nu o dată a strălucit atât de puternic, încât a luminat întreaga biserică. De multe ori, înaintea unor mari catastrofe şi primejdii, faţa statuii s-a arătat mâhnită. În timpul invaziei turco-tătare din 1661, când biserica a fost incendiată, statuia a rămas nevătămată. Conform tradiţiei, unul din conducătorii tătari, văzând că statuia este un obiect preţios, a vrut s-o ia ca pradă de război. Statuia s-a îngreunat atât de tare, încât carul tras de opt perechi de boi nu a reuşit să o transporte. Atunci conducătorul tătar a lovit-o cu sabia, însă mâna i-a căzut paralizată. Urmele loviturilor se văd şi astăzi pe faţa şi gâtul statuii.

Sute de mii de pelerini vin aici de Rusalii

Mănăstirea franciscană este parte integrantă a sanctuarului și păstrează caracteristicile construcției dintre anii 1773–1779.

„Mănăstirea Franciscană Șumuleu Ciuc a constituit un centru spiritual-religios important în cadrul regiunii Ciuc, iar biserica a fost un important loc de pelerinaj. Acesta este un loc întotdeauna atractiv pentru vizitatorii numeroși, sosiți aici cu mare plăcere”, scrie călugărul franciscan Erik Urbán în broșura „Mesaj de la Șumuleu Ciuc”.

În prezent, sărbătoarea centrală la Șumuleu Ciuc este pelerinajul organizat de Rusalii, la care participă anual sute de mii de pelerini. Există însă și sărbători în cinstea Sfintei Fecioare, care adună la Șumuleu mii de pelerini: Adormirea Maicii Domnului, Preasfântul Nume al Mariei, Bunavestire, prima sâmbătă din lună.

Citeste si: Papa în România 2019. De ce poartă Papa Francisc aparatul de ras în servietă în fiecare călătorie: "Vă rog, rugați-vă pentru mine"

Citeste si: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?- kfetele.ro

Citeste si: EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul slăbit, am simţit că ceva nu este în regulă"- radioimpuls.ro

Citeste si: Ce spun românii după turul întâi: De la "Îngrozitor" și "N-am auzit de Călin Georgescu până azi" până la "Vrem schimbare"- antena3.ro

Fiecare dintre aceste pelerinaje subliniază iubirea, încrederea și reverența pe care poporul lui Dumnezeu le are față de Sfânta Fecioară.

Papa în România 2019 reprezintă un moment de referință pentru lumea creștină nu doar din România ci din întreaga zonă a Europei de Est.

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si