Dincă la un pas să fie linșat de oameni. Criminalul din Caracal în fața școlii unde învăța Alexandra Măceșanu pentru reconstituirea răpirii
Reconstituirea dispariţiei Alexandrei l-a adus pe Gheorghe Dincă pentru prima oară în mijlocul oamenilor. Au fost momente dramatice la Dobrosloveni şi Caracal, unde localnicii au ieşit în stradă şi au dat glas revoltei celor două familii care şi-au pierdut copiii.
Pentru prima oară de la dispariţia Luizei, familia adolescentei s-a aflat la doar câţiva metri de Gheorghe Dincă. Când dubele Poliţiei au oprit în faţa liceului Alexandrei, colegii ei au privit şocaţi cum Gheorghe Dincă le explică anchetatorilor cum a răpit-o pe fată, potrivit observator.tv.
Mătuşa Luizei susţine că „am simţit o durere în momentul în care l-am văzut pe Dincă".
Durerea celor două familii a scos în stradă zeci de oameni, care au privit revoltaţi cum Gheorghe Dincă reface ultimele ore din viaţa Alexandrei.
Părinţii ei nu au avut puterea să-l urmărească pas cu pas. Au venit însoţiţi de avocat la casa groazei şi au plecat, după câteva minute. Suferinţa lor a fost strigată însă de simpli trecători.
O femeie îl acuză că „ai omorât copilul" în timp ce o alta spune că „vreau să-l văd! Vreau să-l văd, să-l ating, să văd dacă mie poate să-mi facă ceva! Eu am 67 de ani".
Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei: Este înfiorător, dar mai grav este altceva. Şi anume că, din nefericire, această reconstituire este un teatru ieftin care nu va aduce prea multe lămuriri și prea multe adevăruri
La fiecare oprire pe traseu, poliţiştii au făcut scut în jurul lui Gheorghe Dincă. De pe margine, martorii i-au analizat gesturile şi privirea. Cinismul lui le-a dat fiori.
O femeie spune că Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei: Este înfiorător, dar mai grav este altceva. Şi anume că, din nefericire, această reconstituire este un teatru ieftin care nu va aduce prea multe lămuriri și prea multe adevăruri.
La fiecare oprire pe traseu, poliţiştii au făcut scut în jurul lui Gheorghe Dincă.
De pe margine, martorii i-au analizat gesturile şi privirea. Cinismul lui le-a dat fiori.
O femeie din mulţime şi-a amintit cu groază că şi ea a fost în pericol în maşina lui Dincă.
Afirmă că „atunci când urcai în maşină, te fixa! Îţi lua privirea! Avea o figură schimbată. Când urcai în maşină te privea să vadă ce persoană eşti".
Monstrul din Caracal scos în mijlocul oamenilor
A fost prima zi în care Gheorghe Dincă a fost scos printre oameni. La ferestrele Liceului „Mihai Viteazul" din Caracal, colegii Alexandrei l-au privit pe suspectul care le-a povestit anchetatorilor cum a răpit-o pe adolescentă.
„S-a întrerupt ora şi toţi s-au dus la geam, au făcut poze, să vadă monstrul de la Caracal. Nu neapărat speriaţi, cât şocaţi că l-au văzut cu ochii lor pe acel om!" a declarat preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor Olt, Antonie Tiugan.
Un elev recunoaşte că: „îţi era greu să te uiţi la el! Cred că toţi l-au privit cu ură, cu dispreţ".
„Ne uităm totuşi la un om ordinar, capabil de fapte de violenţă extremă. Nu e prima oară când văd indiferenţa autorităţilor faţă de ceea ce poate însemna un astfel de lucru pentru psihologia unui adolescent." a spus medicul psihiatru, Gabi Diaconu.
De când Alexandra a dispărut la ocazie, în lipsa unor măsuri de siguranţă în privinţa transportului public, părinţii îşi apără singuri copiii.
Mâine, Gheorghe Dincă îi va duce pe anchetatori pe urmele Luizei
Mătuşa Luizei spune că „pentru noi va fi tragic mâine! Pentru că nu îşi dau interesul şi nici nu şi-au dat interesul, DIICOT, procurorii şi-au bătut joc de noi. Cinci luni nu ne-au dat niciun răspuns. E jalnic".
La cinci luni de când Luiza a dispărut, ancheta nu a reuşit să scoată la lumină probe care să demonstreze că adolescenta a fost ucisă de Gheorghe Dincă.