Imediat după Revoluție, colonelul Salitră a vreu să creeze un loc pentru vânzarea produselor din China și a cumpărat un teren de aproape 10 hectare la marginea Bucureștiului, împreună cu asociatul său Nicu Dumitru, cunoscut drept Niro.
După câțiva ani, Salitră moare într-un accident de mașină considerat suspect de presa de la acea vreme, afacerea ajungând astfel să fie controlată de Niro și Nicu Gheară, cunoscut pentru legăturile cu lumea interlopă.
Fiicele colonelului au încercat în ultimii 20 de ani să-și recupereze partea ce le aparținea, însă fără rezultat până acum. Cristina Salitră, fiica colonelului și una dintre moștenitoare a povestit pentru HotNews.ro cum a încercat în ultimii 20 de ani să-și recupereze terenul și cum a ajuns la demolarea complexului.
Citeste si: Un interlop din Galați nevoit să-i dea înapoi unei tinere 80.000 de euro, banii obținuți de pe urma ei după ce a obligat-o să se prostitueze
Citeste si: Rusia neagă orice ameninţare în urma unei explozii într-un laborator în care se conservă între altele variola şi Ebola
”În anii 91-92, tata a cumpărat terenul pe care este construit târgul acum. La vremea respectivă avea o mână dreaptă care era Nicu Dumitru, respectiv Niro, și au convenit ei ca tata să aibă 70% din teren, iar Nicu 30% din teren, urmând să se facă acest târg.
Eu aveam 18 ani atunci, nu știu detaliile din interior, știu doar ce am văzut în acte. Au început să construiască standurile, a început activitatea și așa a apărut târgul Europa”, a povestit pentru HotNews.ro Cristina Salitră, una dintre fetele colonelului.
Colonelul Salitra a murit în anul 1995 într-un grav accident rutier. Un tir iese de pe o stradă secundară și lovește mașina în care se afla acesta.
După moartea acestuia lucrurile încep să se complice. ”S-a inventat un contract, pe colțul biroului, fără notariat, o foaie A4, cu două semnături, fără intabulare, fără cadastru, din care rezulta că tata ar fi vândut societății care administra complexul, Euro Utimex, și urma să încaseze nu știu câți bani. Societatea a fost făcută prin 91-92 împreună cu un partener german, se ocupa de comerț inițial, apoi se ocupa de administrarea târgului, de lumină, gunoi, etc.
Când tata a murit, eu și sora mea am preluat 50% din societate, iar acel cetățean străin a preluat restul. Acest cetățean străin ar fi fost forțat să-i cedeze lui Nicu Gheară 25%, din spusele lui, nu știm dacă a fost adevărat. Așa a intrat Nicu Gheară în această societate în care este și acum. Imediat după a organizat mai multe adunări generale în care l-a numit pe Nicolae Daniel Pepy administrator.
Așa a apărut și Peppy în peisaj. Acest contract nu a existat fiindcă nu ar fi fost posibil legal să se transfere un drept în baza unei foi. Ei au făcut o chestie foarte inteligentă, o copie conform cu originalul și ea avea o legalizare pe spate, astfel încât au lăsat impresia că acel document a fost legalizat la notariat”, a explicat Cristina Salitră.
Niro descrie relația cu Salitră într-un interviu acordat în 2007 ziarului „România Liberă”
“Prima afacere adevărată am făcut-o atunci când m-am asociat cu colonelul Salitră și s-a construit Europa. Eu aveam 30%, iar el 70%. După moartea lui Salitră, in 1995, terenul a rămas al meu, este al meu și acum, dar magazinele le-am închiriat pe întreaga durată de viață a construcției unor chinezi. Nu vreau să intru în conflict cu ceilalți administratori ai spațiilor de acolo. Este extrem de dificil să administrezi la comun, iar eu am preferat să mă retrag”, a declarat în 2007 Niro, într-un interviu acordat ziarului România Liberă.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
”După retragerea mea a intrat în complexul Europa Nicu Gheară, cel despre care s-a spus că a tocmit, ulterior, ucigași profesioniști că să mă lichideze. Mi-a spus că nu este adevărat. Eu l-am crezut că n-a tocmit ucigașii, dar tot cred că are legătură cu Europa, pentru că mi-a luat teren lângă complex", declara Niro în interviul din 2007 acordat România Liberă.
În 2007, primarul Sectorului 2 la vremea respectivă, Neculai Onțanu, a vorbit despre ilegalitățile din complexul Europa, fără însă să facă nimic.
„Afacerea Europa a fost ilegală încă de la început. Toate construcţiile din interiorul complexului au fost ridicate fără autorizaţie. Fără aceasta nu se poate desfăşura nici o activitate comercială. Toate aceste ilegalităţi au fost posibile şi cu concursul regiilor furnizoare de utilităţi care au aprobat, nu s-au sesizat sau nu au verificat această zonă, favorizând astfel infractorii şi fraudarea bugetului local”, declara atunci Onţanu
Cu toate acestea și cu toate că situația proprietății era incertă, în 2008 Primăria Sectorului 2, condusă de Onțanu, dă o autorizație de construire pentru un corp de clădire cu parter și etaj, aflat deja în lucru la vreme respectivă și alte 3 corpuri asemănătoare, cu funcțiunea de comerț și birouri. Cererea de eliberare a autorizației de construire a fost făcută de Nicolae Daniel Pepy, omul lui Nicu Gheară.
”Ei au obținut acea autorizație în anul 2008 folosindu-se de niște documente care au fost anulate în instanță, documente fabricate, cu concursul maxim acordat de primarul Onțanu și toată gruparea din jurul lui, arhitect șef, secretar general.(...) Autorizația este ilegală în acest moment fiindcă nu are niciun document care să stea la baza ei.(...) Ulterior emiterii acestei autorizații, ei nu și-au înregistrat la Administrația financiară nimic. Dacă ești un bun proprietar, ai construit, faci recepția lucrării și înregistrezi construcția la taxe și impozite. Ei nu au făcut asta și DVBL-ul a emis niște somații de plată pentru niște sume fabuloase, 18 milioane lei, moment în care a fost pus la zid să plătească, cu titlu executoriu. Au dat DVBL în judecată și a spus că el nu are niciun fel de construcție (n.r. Pepy), și acele construcții din autorizație nu au fost edificate, iar el nu datorează nimic pentru că nu este proprietar. Aici vine întrebarea decentă, ale cui sunt?”, a povestit Cristina Salitră.
Citeste si: Durere insuportabilă. Mama Luizei a leșinat pe asfalt în momentul reconstituirii răpirii fiicei ei
"În ceea ce privește relația mea cu Bittner Alexandru, aș dori să precizez un aspect legat de faptul că acesta, începând cu anul 2002, a încercat prin presiuni să-mi preia afacerea, respectiv comerțul cu China, care face obiectul activității Niro SĂ. Repet, în anul 2002, am perceput mai clar aceste presiuni, care erau în formă unor controale repetate ale autorităților asupra afacerilor personale. Dacă nu mă înșel, în anul 2003, când după circa 1 an jumătate – 2 ani de controale repetate am înțeles că e vorba de presiuni exercitate de Bittner Alexandru, motiv pentru care m-am întâlnit cu acesta la un restaurant din parcul Herăstrău pentru a discuta problemele. Bittner Alexandru, pe parcursul acelei prime discuții ce am avut-o cu el, mi-a dat de înțeles în mod explicit că este foarte puternic. Mi-a adus două argumente pe care mi le aduc aminte, respectiv, un prim argument era legat de faptul că un fost asociat de-al meu, Salitra Constantin, ar fi murit într-un accident în ianuarie 1995, tirul implicat în accidentul acela fiind închiriat la acel moment de către Bittner Alexandru, iar un al doilea argument era legat de faptul că datorită influenței lui s-ar fi blocat o afacere mare de construire a unui oraș chinezesc pe o parcelă de teren ce aparținea de parcul IOR. În fapt, argumentele lui Bittner Alexandru erau foarte puternice pentru mine pentru că ambele momente la care făcea referire m-au afectat foarte mult”, declara Niro procurorilor, scrie în presa vremii.
Dosarul însă nu a fost redeschis.
”Dosarul nu a fost redeschis, s-a tot plimbat, au existat multe suspiciuni, povești, noi știm adevărul, dar aia este. În 2014, în dosarul Microsoft, Nicu Dumitru a dat declarație la DNA în care a spus că Bittner l-a amenințat că îl omoară ca pe tata. Când am văzut declarația în media, am făcut repede reclamație la DNA, să redeschidă dosarul, dar am primit un răspuns în care mi s-a spus că solicitarea mea a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău. După ceva vreme, o lună- două am primit o adresă în care îmi spuneau că dosarul a fost clasat în baza unui Ordin intern. Am întrebat despre acel ordin, dar nu auzise nimeni. Și așa a rămas”, spune Cristina Salitră.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Din 1995 până în prezent, Cristina Salitră a tot încercat să intre în posesia terenului, dar fără rezultat.
”De când a murit tata încerc să intru în posesia terenului, dar nu am avut cum. Am făcut tot felul de sesizări, plângeri penale, o colecție de hârtii. Am făcut ce era posibil legal. În cea mai mare parte autoritățile m-au ignorat, îmi răspundeau că au luat la cunoștință, voi primi un răspuns. Complexul funcționa fără niciun fel de autorizație, nu avea niciun document legal de funcționare, persoanele care au exploatat terenul nu au niciun fel de document de proprietate care să le confere dreptul de a intra pe acest teren. Este o rețea de interlopi care au niște persoane, un reprezentant legal, Nicolae Daniel Peppy, și care a administrat și a concertat toate acțiunile de pe acea zonă în ultimii 20 de ani”, a povestit Cristina Salitră.
Citeste si: Klaus Iohannis, declarație de ultimă oră: „România nu mai poate fi condusă după principiile regimului comunist”
”Acum a apărut un control la începutul lunii august, organizat de Jandarmerie, Poliție locală, Poliția Națională și am reînceput și eu presiunile, cei de la primărie mi-au trimis o somație să-mi îngrădesc terenul, fiindcă este focar de infecție. Am spus că nu prea pot să-mi îngrădesc și au fost extrem de receptivi, a venit poliția și am putut să-mi îngrădesc terenul și să încep demolarea. Acum lucrurile sunt clarificate, construcțiile vor dispărea de pe teren și am încheiat povestea. Se va stârpi toată mizeria. Din terenul mare, Niro are 30%, iar eu și sora mea avem 70%, ea 35 și eu 35%. Am făcut un proces de ieșire din indiviziune și acum are fiecare lotul lui. Înainte nu știam cine ce are exact”, a mai spus Cristina Salitră.
Acum zona este păzită de poliție, iar peste tot sunt lipite afișe imense ”Accesul interzis! Proprietate privată!” O bună parte din complex a fost deja pus la pământ.
Rămâne de văzut ce va face fiecare dintre cei 3 proprietari cu terenul. ”Deocamdată demolez, nu știu ce fac mai departe. Aștept să văd terenul la zero și apoi încep să gândesc. Mi-e și frică să fac planuri, vreau să merg în pași. Nu știu ce face sora mea, dacă demolează și ea”, a declarat Cristina Salitră.
Sursă: comisarul.ro