Pompierul care i-a înjurat pe morţii din Colectiv are un salariu uriaş, pe care nu l-a trecut în declaraţia de avere. Orlando Șchiopu, unul dintre șefii ISU, a revenit în prim-plan după ce Libertatea a publicat o filmare făcută în seara de 30 octombrie 2015, la clubul Colectiv, unde au murit 65 de oameni în graoznicul incendiu. În filmarea făcută de un subofițer al ISU București Ilfov, ajuns cu primul echipaj de intervenție la fața locului, se aude cum Şhiopu cedează nervos și înjură morții: “Lasă-i în p**a mea”!( vezi care a fost reacţia Parchetului General după apariţia înregistrării
Pompierul care i-a înjurat pe morţii din Colectiv. Orlando Şchiopu e revenit în funcţie
După tragedia din Colectiv, Şchiopu şi alţi şefi din ISU au fost destituiţi. Ulterior, Orlando Şchiopu a revenit în funcţie. Pe 5 iunie 2019, Şchiopu şi-a depus declaraţia de avere, completată în calitate de Inspector şef la inspectoratul de Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.
La rubrica veniturilor anuale, el nu a trecut salariul încasat pentru funcţia pe care o ocupă. La fel s-a întâmplat şi cu declaraţia de avere din 2018. În schimb, Şchiopu a completat că a încasat 29.259 de lei de la ATOP Ilfov şi 27.500 lei de la ATOP Bucureşti, două autorităţi teritoriale de ordine publică.
Pompierul care i-a înjurat pe morţii din Colectiv. Salariul lui Şchiopu e de peste 9.000 de lei pe lună
Salariul lui Şchiopu apare, însă, în declaraţia de avere din 2018 a soţiei sale, Daniela, care are funcţia de împuternicit şef birou salarii la ISU Bucureşti Ilfov, aceeaşi instituţie în care lucrează Orlando Şchiopu. Astfel, acesta a încasat 109.965 de lei ca prim-adjunct la ISU Bucureşti Ilfov, ceea ce înseamnă că a primit un salariu lunar de 9.163 de lei. Soţia lui Şchiopu a avut un venit anual de 47.503
lei (3.958 de lei pe lună). În declaraţiile de avere din 2019, soţii Şchiopu nu au completat nimic în dreptul veniturilor anuale încasate de la ISU Bucureşti-Ilfov. ISU a informat că veniturile pentru militari sunt confidențiale și sunt aplicabile următoarele: „Având în vedere prevederile art. 86 alin 4- secțiunea a XI-a din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, „soldele lunare ale personalului militar, respectiv salariile lunare ale politistilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor sunt confidențiale, instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională având obligația de a lua
măsurile necesare pentru asigurarea confidențialității”.