Într-un comunicat de presă transmis, vineri, de DIICOT se arată că procurorii fac cercetări faţă de 34 de suspecţi, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, lipsire de libertate în mod ilegal şi şantaj.

Procurorii au stabilit că Lucian Boncu- un cunoscut al lumii interlope din Timişoara- a constituit un grup infracţional organizat care se ocupa cu fapte de violenţă.

Citeste si: Proteste în Beirut după anunțarea taxelor pe WhatsApp. Şcolile şi instituţiile publice închise pentru moment

Citeste si: Livian de la Puterea Dragostei, mărturisiri neașteptate despre sânii Biancăi: "Am pus mâna și sunt ca două plăcintuțe"

"Începând cu anul 2017, paravanul utilizat pentru acoperirea activităţilor infracţionale l-a constituit o societate comercială, având ca obiect de activitate- activităţi de protecţie şi gardă- înfiinţată iniţial de către suspect şi preluată, formal, de către o altă persoană, director general al societăţii şi un apropiat al liderului. Profitând de obiectul de activitate al societăţii şi pretextând că intervin la solicitarea clienţilor, grupul infracţional organizat, condus de către suspectul B. L. A., a acţionat în mod repetat, săvârşind fapte cu violenţă asupra mai multor persoane”, se arată în comunicat.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

În toate situaţiile constatate de-a lungul timpului, ca urmare a presiunilor exercitate asupra părţilor vătămate, acestea fie nu au depus plângeri penale, fie şi le-au retras ulterior.

Citeste si: Arafat, după filmul intervenţiei la ”Colectiv”: Nu demisionez. Cineva încearcă să crească furia populaţiei şi să o îndrepte împotriva unor instituţii, a unor persoane; populaţia să se gândească la ce găseşte pe Facebook

Citeste si: VIDEO| Cine are grijă de copiii abandonați în spitalele din România

Procurorii DIICOT au dat şi un exemplu, o situaţie care a avut loc în 9 septembrie, într-un local în care se practică jocurile de noroc.

"În localul amintit, persoana vătămată a jucat la jocurile mecanice şi a câştigat suma de 80.000 de lei, din care a primit suma de 65.000 de lei. Pretextând că nu au bani lichizi, reprezentanţii localului i-au solicitat părţii vătămate să revină luni 16.09.2019, pentru plata diferenţei de 15.000 de lei. Revenind în data respectivă, administratorul localului a refuzat să-i remită persoanei vătămate suma de bani şi, pentru a se asigura că persoana vătămată nu pleacă sau sesizează organele de poliţie pentru neplata câştigului, a apelat la suspectul B. L. A, care s-a deplasat la local, împreună cu trei suspecţi şi alţi doi agenţi de securitate ai societăţii de pază. Suspecţii au sechestrat-o apoi pe partea vătămată timp de mai multe ore şi au supus-o violenţelor, aplicându-i lovituri la nivelul capului şi trunchiului, pentru a o determina să joace la aparate pentru a restitui din banii primiţi. Pe lângă violenţe, victima a fost obligată la un moment dat să se dezbrace de haine, de la brâu în jos, ameninţată fiind cu supunerea la perversiuni sexuale anale şi orale”, mai arată sursa citată.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citeste si: Ella de la Puterea Dragostei a recunoscut că este îndrăgostită de Iancu! "Mi-e drag, dar se bagă Jador"

Procurorii DIICOT Timişoara au reţinut pentru 24 de ore şapte inculpaţi, iar în cursul zilei de vineri vor fi prezentaţi Tribunalului Timiş cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Lucian Boncu a mai fost reţinut, tot vineri, într-un alt dosar, de trafic de droguri de mare risc şi cămătărie, alături de alte opt persoane. În acelaşi dosar, alte 11 persoane au fost puse sub control judiciar.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si