Cu o forță adunată parcă tot anul, iarna a pus stăpânire deja pe jumătate de țară. La munte, unde s-au strâns troiene, drumarii abia răzbesc să curețe șoselele. Cel mai aprig dușman le e viscolul, care spulberă zăpada de mai bine de 24 de ore.
Peste 22 de centimetri are stratul de zăpadă la Bâlea Lac, unde deja astăzi a fost a doua zi de ninsoare și zona este aproape izolată de lume. Din cauza vântului, telecabina de la Bâlea cascadă nu circulă, iar Transfăgărășanul este închis. Și la Rânca, în gorj, este iarnă în toată regula, de azi-noapte ninge viscolit și deja stratul de zăpadă a depășit 7 centimetri. Pe cea mai înaltă șosea din România, Transalpina, se circulă deja în condiții de iarnă, iar drumarii au fost nevoiți să scoată plugurile.
Localnicii, obișnuiți să prezică iarna de la prima ninsoare, sunt deja îngrijorați de ce urmează, mai ales că n-au uitat cât de dificil a fost pentru ei sezonul rece de anul trecut. Așa că, în așteptarea unor cantități și mai mari de omăt, oamenii își pregătesc casele și pensiunile pentru urgia care va să vină peste ei.
Citeste si: VIDEO| Vremea rea a făcut primele victime! Situația din țară este alarmantă
În Sinaia, puținii turiști au urcat cât mai sus pe munte, ca să dea de peisajul hibernal mult căutat. Din cauza frigului, gheața a pus stăpânire pe tot ce e în jur, inclusiv pe mesele și scaunele din lemn puse să se odihnească pe ele călătorul.
Meteorologii ne avertizează că mai avem două zile de viscol și frig, după care vremea se va mai îndrepta puțin, iar temperaturile vor ajunge la normalul acestei perioade și chiar peste.