Victimei nu i-a fost dată nicio șansă. În jurul orei 22.00, o persoană necunoscută a sunat la ușa locuinței în care se afla Denisa. În momentul în care tânăra a deschis ușa, adolescenta s-a trezit că este lovită din toate direcțiile. Nu a apucat nici măcar să strige după ajutor, pentru că a fost înjunghiată în abdomen. Tânăra a fost găsită fără suflare, zăcând într-o baltă de sânge.

La câteva ore distanță, polițiștii spanioli au arestat-o pe Rocio Martinez, o tânără de 19 ani care se îndrăgostise de Mario Tabanera, fostul iubit al româncei. Se pare că adolescenta a luat decizia să o omoare pe Denisa deși tânăra de 17 ani nu mai era într-o relație cu Mario. Rocio o amenințase cu moartea pe româncă și în cele din urmă și-a dus la capăt planul malefic. În fața autorităților, adolescenta din Spania a negat că ar fi vrut să o ucidă pe Denisa, intenția era strict de a o speria pe aceasta.

Procurorii au ajuns și la persoana pentru care s-a ajuns la crimă, Mario Tabanera. Potrivit Tele Madrid, Mario a refuzat să colaboreze cu justiția și a oferit declarații contradictorii anchetatorilor. Inițial, tânărul a avut o relație cu Denisa și urma să aibă apoi o legătură cu Rocio. În presa spaniolă a apărut informația conform căreia Rocio le-a povestit colegelor de celulă că a ucis-o pe româncă la comanda lui Tabanera.

Totodată, un martor a cărui identitate este protejată ar fi declarat că Mario nu numai că i-ar fi spus lui Rocio să ucidă, dar s-a și aflat la locul crimei, imobilizând-o pe Denisa pentru lovitura fatală dată de Rocio.

Citeste si: VIDEO| Crimă înfiorătoare la Timișoara. Un bărbat și-a ucis mama, în fața soției și a fiicei

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: Cristian, poliţistul mort în Bistriţa, din cauza vitezei, a lăsat în urmă o mamă distrusă de durere

Citeste si: Tatăl lui Vasile Burtea, tânărul înecat în lacul Marghiloman din Buzău, declarații dureroase: ”Nu am avut casă, masă...”

Informațiile au dus direct la arestarea lui Mario Tabanera. S-a întâmplat în octombrie 2019. Zilele trecute însă, tânărul a fost pus în libertate, anunță portalul iberic Elcierre Digital. Mario este în acest moment cercetat în libertate, în timp ce Rocio este închisă la Madrid, în închisoarea Alcala-Meco. Avocatul familiei Denisei, Marco Garcia Ortega, va depune în aceste zile o nouă cerere ca suspectul să fie arestat pe toată durata cercetărilor.

 

 

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

 

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si