A fost eliberat primul român care a fost condamnat la închisoare pe viață, după 1990
Brăileanul Remus Tudor, în vârstă de 44 de ani, a fost lăsat în libertate după 20 de ani de detenție.
Brăileanul a fost primul român condamnat la închisoare pe viață după căderea regimului comunist, în condițiile în care pedeapsa cu moartea a fost abrogată, astfel Remus Tudor nu a mai riscat această pedeapsă capitală.
În momentul în care a fost închis avea 23 de ani.
„Deţinutul a trecut până acum prin patru comisii de eliberare, după 20 de ani de închisoare efectuată zi cu zi. Primele trei comisii i-au respins cererea, iar pe aceasta, cea de-a patra a acceptat-o şi penitenciarul nostru, şi instanţa (Judecătoria Giurgiu- n.r.)”, a spus purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Giurgiu, comisar Florinel Stănică.
Legea spune că cei condamnați definitiv la detenția pe viață pot fi puși în libertate doar dacă au executat cel puțin 20 de ani de pedeapsă și au avut pe perioada detenției un comportament ireproșabil.
Când a fost eliberat, Tudor a vorbit cu jurnaliștii:
„Mă încearcă emoţii, da, şi un oarecare dor, dar e o mică stare emoţională. Da, este o zi perfectă, uite e soare, e bine! Mi-e dor să înot, să mănânc unele lucruri- mă rog, astea sunt intimităţi.
Ca şi persoane, cel mai dor îmi este de sora mea. Prieteni vechi nu mai am, dar am unii noi”, a spus Remus Tudor.Citeste si: Ce ocupație are Ghiță Ciobanu după ce a cunoscut celebritatea
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Jurnaliștii l-au întrebat și cu ce se va ocupa din acest moment în care este un om liber:
„Acum am la mine 12 milioane de lei şi mi-am propus să le cheltuiesc până mâine. Nu vreau să supravieţuiesc, ci vreau să am succes”, potrivit Adevărul.
Citeste si: Anunț de ultimă oră de la Guvern! Ce se întâmplă cu programul Prima Casă 2020?
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Totodată, Remus Tudor își propune să părăsească țară după o perioadă, dorind să ajungă în Marea Britanie sau Olanda. Fostul condamnat a menționat că vrea să îl întâlnească pe omul politic Victor Ponta.