Actorul Marius Manole a fost trădat şi părăsit de prieteni: „Oameni cu care credeam că voi mânca dintr-o strachină până la moarte au ajuns să nu îmi mai răspundă la salut”
Actorul Marius Manole a fost trădat de prieteni, după cum a mărturisit într-un interviu.
Author: Matei Vaihan duminică 02 februarie 2020 , 21:42
Actorul Marius Manole a fost trădat de prieteni, făcând această constatare amară într-un interviu pentru Formula AS. Considerat cel mai valoros actor al generaţiei sale, Manole (41 de ani) trece printr-o perioadă complicată a vieţii sale. „Am avut doi ani nebuni, foarte grei, foarte solicitanţi, dar realmente foarte frumoşi. Începând cu „Viforul” lui Alexandru Dabija, trecând prin „Pădurea spânzuraţilor” a lui Afrim, „Richard III” al lui Şerban, ca să ajung acum la „Trei surori”, a mărturisit Marius Manole.
„Poate că viciul meu e teatrul. Pentru că până şi munca poate deveni un viciu dacă nu îţi mai dă voie să trăieşti. Tot ce e prea mult strică. Munca în exces duce la frustrare şi la nefericire.
Mă întâlnesc cu Prozorov în faptul că nu îmi găsesc locul. El nu îşi găseşte locul în lume, eu nu mi-l găsesc nici între genurile teatrale, nici între genurile de oameni, nici între mine şi mine, nici între mine şi alţii. Nu ştiu ce să iubesc, nu ştiu ce să îmi doresc, nu ştiu la ce să renunţ. Pentru mine, să trăiesc e un lucru foarte complicat.”, a mai spus actorul.
Actorul Marius Manole a fost trădat şi părăsit de prieteni: "M- am agăţat de meseria asta de frica de a trăi"
„O spun în sens negativ, pentru că eu cred că m-am agăţat de meseria asta de frica de a trăi, şi atunci am făcut un exces de teatru. Dar, pe de altă parte, tot ce te ajută pe lumea asta să supravieţuieşti, să funcţionezi, e binevenit.
Pentru mine, meseria a fost un colac de salvare foarte eficient. Mi-a dat un loc de joacă foarte bun, un spaţiu în care să mă desfăşor aşa cum sunt eu, să fiu înţeles aşa cum sunt eu, să fiu iubit chiar aşa cum sunt eu, să fiu apreciat când fac performanţă, să mi se ierte greşelile uneori. Pentru mine, teatrul a fost ca un fel de acoperământ. Am nimerit bine.”,
a mai dezvăluit Manole.
„În teatru, ca peste tot în societatea noastră, e o domnie a mediocrităţii. Mediocrii ăştia se simt între ei ca nişte animale, se unesc, se apără şi fac un monolit împotriva celor care încearcă să scoată capul sau să schimbe ceva în mai bine. Îşi pun toată forţa fiinţei lor în lupta împotriva oamenilor capabili. Pentru că asta e singura lor şansă de supravieţuire.
Şi cred că de la un punct încolo, ăsta devine şi singurul lor ţel în viaţă. Şi e păcat că actorii nu au voci puternice şi că nu sunt uniţi, că nu îşi asumă un demers cinstit şi că mulţi sunt fără coloană vertebrală.”, a mai dezvăluit Manole. “Tu ţi-ai asumat această „luptă dreaptă” să îi spunem. Şi ca lider de sindicat al actorilor, şi ca cetăţean care iese în stradă pentru principii, nu pentru beneficii materiale”, i-a spus reporterul.
“Mi-am asumat, pentru că nu mai am nimic de pierdut. Războiul meu nu e cu vreo persoană, ci cu nişte principii. Dar, din păcate, în lupta asta, am avut dezamăgiri, am stricat prietenii, oameni cu care credeam că voi mânca dintr-o strachină până la moarte au ajuns să nu îmi mai răspundă la salut. Vorbesc despre colegi de-ai mei actori, de la care aveam mari pretenţii.”, a încheiat Marius Manole.