Atacuri aeriene în Afganistan. Anunţul făcut de Statele Unite
SUA efectuează două atacuri aeriene împotriva talibanilor, în vestul şi estul Afganistanului, pentru a-i împiedica să atace armata afgană.
Forţele americane în Afganistan au efectuat două atacuri aeriene vizând talibanii, cu copul de a preveni planuri de atac ale insurgenţilor vizând armata afgană, a anunţat vineri un purtător de cuvânt militar, relatează Reuters.
Aceste operaţiuni- în două provincii- sunt primele de acest fel de la armistiţiul de trei zile, luna trecută, anunţat de talibani cu ocazia AId el-Fitr, la sfârşitul Ramadanului.
Un raid a vizat un grup de 25 de talibani pe cale să comită un atac coordonat vizând un post de control afgan în provincia Farah (vest), a precizat un purtător de cuvânt
Cealaltă operaţiune a avut loc în provincia Kandahar (sud).
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Armata americană nu a prezentat niciun bilanţ, iar talibanii au refuzat să comenteze aceste informaţii.
Statele Unite au semnat cu talibanii, la 29 februarie, un acord, la Doha, în Qatar, care a deschis calea unei retrageri a trupelor străine din Afganistan şi unor negocieri directe între insurgenţi şi Guvernul afgan, care se lasă aşteptate.
Punerea în aplicare a Acordului de la Doha se loveşte însă de numeroase obstacole.
Citeste si: Cinci arestați după războiul din Rahova
Comandanţii forţelor afgane de securitate şi diplomaţi europeni nu constată nicio acalmie pe teren.