Sărbătoare 6 august 2020 calendar ortodox: Schimbarea la faţă. Este cruce roșie pentru toți românii. În Biblie sărbătoarea este trecută drept „Sinaxar la Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos”.

Sărbătoare 6 august 2020 calendar ortodox: Schimbarea la faţă. Conform doxologia.ro legenda Schimbării la Față a Mântuitorului este următoarea: „Dorind să se îndulcească neîncetat de acea slavă a lui Hristos și de vederea sfinţilor proroci, Petru a luat îndrăzneală şi a zis: Doamne, bine este nouă să fim aici şi să facem trei colibe: una Ţie, una lui Moise şi

una lui Ilie.

Domnul nostru Iisus Hristos, în anul treizeci şi trei al naşterii Sale şi în al treilea an și cel de pe urmă al propovăduirii sale, apropiindu-se spre patima cea de bună voie pentru mântuirea noastră, s-a dus în laturile Cezareei lui Filip, după cuvintele pe care i le-a zis Petru: Tu eşti Hristos, Fiul Dumnezeului celui viu..., şi acolo a început a spune ucenicilor Săi că I se cade să meargă în Ierusalim, să pătimească mult de la bătrâni, de la arhierei şi de la cărturari, şi să fie ucis. Și a văzut pe ucenicii Săi mâhnindu-se pentru aceea, iar mai ales pe Petru, care Îl și oprea pe El, zicându-I: Milă să-Ţi fie de Tine, Doamne. Să nu-Ţi fie Ţie aceasta. Atunci, ridicându-le mâhnirea sufletelor lor, a făgăduit unora dintre dânşii că, după puţine zile, are să le arate lor slava Sa, zicând: Sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea pe Fiul Omului întru slava Împărăţiei Lui.

Sărbătoare 6 august 2020 calendar ortodox: Schimbarea la faţă

Deci, trecând şase zile de la ziua aceea în care a grăit aceste cuvinte, Domnul a plecat din latura Cezareei lui Filip, în hotarele Galileei şi a venit la Muntele Taborului, care este în Galileea, venind după el ucenicii şi mult popor. Iar de vreme ce era obiceiul Domnului Hristos ca rugăciunile cele către Dumnezeu Tatăl să le facă singur, deosebi de ucenicii Săi, de aceea a lăsat sub munte poporul şi pe ucenicii Săi şi a luat numai pe trei din

ei: pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan, şi s-a suit cu dânşii în munte să se roage.

Acolo, depărtându-se puţin de cei trei ucenici la un loc înalt, se ruga; iar cei trei ucenici, fiind osteniți pe de o parte de suirea muntelui înalt, iar pe de alta, de lungimea rugăciunii, au adormit, precum zice evanghelistul Luca: Iar Petru şi cei ce erau cu dânsul se îngreuiaseră de somn. Deci, dormind ei, Hristos S-a schimbat la faţă, strălucind cu slava dumnezeirii Sale şi, din porunca Lui, I-au stat înainte doi proroci, Moise şi Ilie, care grăiau cu Dânsul despre ieşirea Lui care avea să se săvârşească în Ierusalim. Și, deşteptându-se apostolii, au văzut slava Lui cea negrăită, faţa cea luminoasă ca soarele, hainele Lui albe strălucind ca zăpada şi doi bărbaţi stând şi grăind cu dânsul întru slava aceea, şi s-au înspăimîntat. Și îndată au cunoscut – Duhul Sfânt descoperindu-le lor –, pe bărbaţii aceia că erau Moise şi Ilie, şi au înţeles vorba lor pentru patima lui Hristos cea de bună voie.

Deci stăteau cu cutremur, ascultând cele ce se grăiau și îndulcindu-se de vederea slavei celei dumnezeieşti, pe care au văzut-o pe cât putea vederea ochilor trupeşti să îngăduie, pentru că atât le-a arătat lor Domnul, cât firea omenească să nu se lipsească de vederea ochilor și de viață.

Căci este cu neputinţă omului muritor să vadă dumnezeirea cea fără de moarte şi nevăzută, precum și de demult lui Moise, care se ruga lui Dumnezeu să-i arate slava feţei Sale celei dumnezeieşti în vederea ochilor, Dumnezeu i-a răspuns: Nu va vedea omul faţa Mea şi să fie viu. Apoi, sfârşindu-se vorbirea lui Hristos cu Moise şi Ilie şi apostolii cunoscând prin duh plecarea lor, i-a fost jale lui Petru că prorocii au să se ducă de la vederea lor.

Schimbarea la faţă

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Sărbătoare 6 august 2020 calendar ortodox: Schimbarea la faţă. Citeste si: Horoscop 6 iunie 2020. Probleme pentru o zodie

Sărbătoare 6 august 2020 calendar ortodox: Schimbarea la faţă. Citeste si: Caz uluitor! O femeie a intrat cu mașina direct în super-market

Sărbătoare 6 august 2020 calendar ortodox: Schimbarea la faţă. Citeste si: Dezastru pentru constructorii auto. Pandemia a pus vânzările de mașini "pe butuci"

Și dorind să se îndulcească neîncetat de acea slavă a lui Hristos și de vederea sfinţilor proroci, Petru a luat îndrăzneală şi a zis: Doamne, bine este nouă să fim aici şi să facem trei colibe: una Ţie, una lui Moise şi una lui Ilie. Aceasta grăind-o Petru, norul luminos care a pus înaintea lui Hristos pe amândoi prorocii, și iarăși, prin voia Lui cea dumnezeiască, urma să-i ia pe dânşii şi să-i ducă pe fiecare la locul său, acela a umbrit pe apostoli, înconjurând vârful muntelui. Atunci apostolii mai mult s-au temut, când, apropiindu-se de Hristos, au intrat în nor, şi întru acel ceas s-a auzit glas din nor, zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit, pe Acesta să-L ascultaţi! Un glas ca acesta venind de sus, de spaima aceea mare n-a mai rămas putere în apostoli, pentru că s-au temut foarte şi au căzut cu feţele la pământ. Și căzând ei, slava Domnului s-a luat de la vederea lor şi prorocii au fost duși la locurile lor; iar Domnul, apropiindu-Se, S-a atins de ucenicii care zăceau la pământ, zicîndu-le: Sculaţi-vă şi nu vă temeţi! Și ridicându-şi ochii ucenicii, nu au văzut pe nimeni decât numai pe Iisus Hristos singur.

Și pogorându-se ei din munte, Domnul le-a poruncit ucenicilor să nu spună nimănui despre vedenia aceea, până ce, după primirea patimilor şi a morţii, va învia a treia zi din mormânt. Deci dânşii au tăcut şi întru acele zile nu au spus nimănui nimic din cele ce au văzut.”

Ce nu e bine să faci în această zi sfântă

Sărbătoare 6 august 2020 calendar ortodox: Schimbarea la faţă. De obicei, în data de 6 august, creștinii merg la biserică pentru pomenirea celor morți. La biserică se aduc struguri și apoi se împart credincioșilor.

Schimbarea la faţă

Sărbătoare 6 august 2020 calendar ortodox: Schimbarea la faţă. În ziua Schimbării la faţă nu este bine să te cerți, dar nici să fii certat cu cineva. În caz contrar, se pune că vei sta așa tot anul, până la următoarea sărbătoare. Persoanele de sex feminin nu au voie să se pieptene pentru că se spune că nu le va mai crește părul. Tot în ziua de 6 august nu este bine să mergi la scăldat pentru că se spune că apele sunt reci.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Sărbătoare 6 august 2020 calendar ortodox: Schimbarea la faţă. Citeste si: Nimeni nu mai e scutit! Ponderea tinerilor infectati cu coronavirus s-a triplat, iar copiii sunt si ei in pericol

Schimbarea la faţă

Sărbătoare 6 august 2020 calendar ortodox: Schimbarea la faţă. Conform tradiției mâine, 6 august, nu se spală deloc, deoarece cine încalcă regula va fi năpustit de ploşniţe şi păduchi. De asemenea, femeile însărcinate care vor posti în această zi, vor avea parte de o naştere uşoară şi de copii sănătoşi.

Sărbătoare 6 august 2020 calendar ortodox: Schimbarea la faţă. În ziua Schimbării la Față a Mântuitorului nu este bine să călătorești, deoarece se zice că vei rătăci. Pentru a avea parte de noroc, spor şi sănătate, în această zi se duc la biserică ofrande, în special struguri, care se sfinţesc şi se împart în memoria rudelor decedate.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si