Imagini tulburătoare de la mormântul părinților Monicăi Gabor! Mama Veronica a murit acum 7 ani lovită de o bucată de stâncă, tatăl Emil s-a stins acum două luni, răpus de infarct FOTO EXCLUSIV
Monica Gabor și-a pierdut tatăl acum două luni, în timp ce mama fostului fotomodel a murit în august 2013, după ce un bolovan s-a prăbușit peste ea.
Author: Petru Luca miercuri 26 august 2020 , 12:33
Monica Gabor și-a pierdut tatăl acum două luni, în timp ce mama fostului fotomodel a murit în condiții tragice în august 2013, după ce un bolovan s-a prăbușit peste ea la peștera Polovragi. Emil Gabor a încetat din viață pe 24 iunie anul curent, răpus de un infarct, de înmormântare ocupându-se doar una dintre fetele lui, Alina, pentru că Ramona și Monica sunt stabilite de ani buni în străinătate.
“Eu și surorile mele vrem să mulțumim tuturor celor care ne-au transmis mesaje de susținere în acest moment greu prin care trecem. Trecerea iubitului nostru tată în neființă ne-a luat prin surprindere, iar faptul că, atât eu, cât și Monica nu am putut ajunge la înmormântare din cauza restricțiilor de călătorie provocate de virusul COVID-19 face aceste zile cu atât mai grele.
Ne bucurăm că sora noastră, Alina, dar și rudele și prietenii noștri de familie au fost alături de el până în ultimul moment. Ne rugăm în fiecare zi atât pentru el, cât și pentru mama noastră și credem că ei ne vor lumina calea de acolo, de Sus. Evident, moartea tatălui nostru ne afectează, însă ne dorim să trecem prin această tragedie în familie și alături de cei apropiați nouă.
Vă rugăm și vă mulțumim în avans pentru respectarea intimității. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a notat Ramona Gabor la dispariția părintelui.
Pe 22 august 2013, mama surorilor Gabor, Veronica Bulai, murea într-un tragic accident petrecut în fața peșterii Polovragi, când o bucată de stâncă rostogolită de pe versant i-a căzut direct în cap. Chiar dacă Emil Gabor și Veronica Bulai divorțaseră de ceva vreme, cei doi își dorm somnul de veci în același loc.
Astăzi, locul de veci al familiei este bine îngrijit de o femeie tocmită special să se ocupe de curățenie, coroanele de flori depuse de surorile Gabor acoperind și acum mormântul amenajat într-un cimitir din Bacău.