Un clasament al frumuseții stațiunilor montane din România este întotdeauna subiectiv. Preferințele turiștilor se îndreaptă spre cele mai cunoscute și cele mai populare dintre acestea, care mai au un avantaj, acela e a fi accesibile, putându-se ajunge ușor cu mașina, cu trenul sau cu transportul în comun în Poiana Brașov, Sinaia și Păltiniș.

Poiana Brașov, care se află la poalele Muntelui Postăvaru, la doar 12 kilometri de Brașov, a devenit o destinație de schi populară, mai ales că există 12 pârtii de schi, cel mai mare domeniu schiabil de la noi din țară.

Și infrastructura este la nivel înalt, pentru că există telecabine, teleschiuri și telegondolă. Hotelurile și restaurantele oferă servicii impecabile, astfel că Poiana Brașov a devenit o destinație pentru tot timpul anului, nu doar pentru perioada iernii.

Citeste si: VIDEO- Pachete de lux pentru turiști. Hotelier: Vorbim de răsfăț

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: Curiozități despre Cluj-Napoca, unul dintre cele mai frumoase orașe din România

Citeste si: 7 curiozități despre Oradea, unul dintre cele mai frumoase orașe din România

Castelul Peleș
Imaginea emblemă a stațiunii Sinaia este castelul Peleș

Sinaia și Păltiniș au și patrimoniu cultural

Sinaia, cea mai frumoasă stațiune de pe Valea Prahovei, oferă, pe lângă peisajele de vis, și un patrimoniu istoric și cultural de excepție. Aici se află castelul Peleș, Mânăstirea Sinaia, dar și casele memoriale ale unor personaje care au marcat trecutul țării, cum ar fi compozitorul George Enescu, istoricul Nicolae Iorga sau scriitorul Cezar Petrescu.

Sinaia oferă și posibilitatea de a face schi, punctul de plecare fiind Cota 1400. Tot de acolo se pot face drumeții spre Babele sau Vârful Omu.

Din top nu putea să lipsească Păltiniș, din județul Sibiu, care este cea mai veche stațiune din România, inaugurată în 1894, dar și cea aflată la cea mai mare altitudine, 1442 metri. Păltiniș se află la aproape 30 de kilometri de Sibiu, în Munții Cindrel, frumusețea peisajelor fiind impresionantă. Pârtia de schi din Păltiniș e dotată cu telescaun și teleschi. Pe lângă drumeții și sporturi de iarnă, la Păltiniș se poate vizita și Schitul Păltiniș, o biserică de lemn unde se află mormântul filozofului Constantin Noica.

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si