Ionuț Sugacevschi, alintat ”Jaguarul”, s-a despărțit în primăvara lui 2019 de soția lui, Nella, care devenise geloasă pe sportiv în timpul show-ului Exatlon. În ciuda încercărilor de împăcare, ruptura s-a dovedit iremediabilă, luptătorul încercând să explice situația la întoarcerea din Republica Dominicană, unde s-a filmat show-ul fenomen difuzat de Kanal D. 

Nella și Ionuț, despărțire cu scandal: ” Dacă ea ar fi știut să vorbească frumos, altfel ar fi fost totul!”

”Nu o înțeleg deloc pe Nella! Suntem doi oameni maturi, trebuie să încheiem tot bâlciul acesta de pe internet! E aiurea ce se întâmplă, iar eu sunt pus într-o lumina proastă fără a avea vreo vină! De aceea, consider că eu și nevasta mea trebuie să ajungem, cât mai repede, la un acord! În ceea ce mă privește, nu am vrut să dau curs discuțiilor legate de separare, fiindcă știam unde se va ajunge! Am dorit să stau în bancă mea, să încerc să evit scandalul, dar, din păcate, Nella a ales un alt drum! Dacă ea ar fi știut să vorbească frumos, dacă nu ar fi făcut atâta tam-tam, altfel ar fi fost totul. Acum, trebuie să suporte consecințele și după varianta mea de raspuns. Sa înțeleagă toată lumea, eu și Nela nu ne-am despărțit pentru că a apărut o a treia persoană în viață noastră, în niciun caz”, a mărturisit atunci Ionuț Sugacevschi. 

Jaguarul
Nella este stabilită în Belgia

Stabilită în Belgia, țara ei de adopție, Nella a luat viața de la capăt și recunoaște că îi e dor de România și de meleagurile natale.

Zilele trecute, fosta parteneră a lui Ionuț Jaguarul a postat un mesaj emoționant, în care își amintea de copilăria petrecută în județul Galați, de viața la țară și de persoanele dragi care i-au marcat existența și care astăzi îi lipsesc enorm.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: Ionuţ Jaguarul îşi vinde limuzina! Vezi câți bani cere Războinicul de la Exatlon!

”Deși m-am născut în Galați, la maternitate, am crescut la țară, la vreo 50 km de Galați. Am crescut pe regula impusă aproape de la sine unei comunități restrânse a "ce-o să zică lumea" sau "să nu-i faci de râs pe mă-ta și pe tac-tu'". Am dat găinile cu ruj și am plimbat cățeaua în ghiozdan, să n-o doară picioarele. Bunica mă certa să nu mai pup pisicile în bot și să le dau dracu' de "microbiste". Sa nu ma mai joc cu copii aia ca au păduchi. Îmi era frică de muște, dar capturam păianjeni în borcan. Când se întuneca afară, verișorul devenea Chucky iar mie-mi sfârâiau picioarele fugind tot în urma lui. Mi-e dor de fideaua cu lapte... dar mă doare dorul de bunica mea, care mi-o făcea. Mi-e dor de serbările de 8 martie la care venea mama. Mi-e dor să strig la porți "primiți cu colindul?". Mi-e dor să-mi fie frig și să mă încălzesc în brațele lu' tata. Mi-e dor de tot ce e simplu și de tot ce m-a creat. Tu ce iubești la oameni? Eu iubesc simplitatea. E cel mai greu de păstrat. Mi-e dor sa mai stau la poarta pana noaptea târziu, copilărie îmi e dor de tine!”, a povestit Nella. 

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si