DNA precizează că dosarul lui Călin Popescu Tăriceanu a fost constituit în 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat la cererea autorităţilor judiciare austriece.

"În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al PICCJ referatul cauzei, în vederea sesizării Preşedintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de o persoană, la data faptelor având funcţia de prim-ministru, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită", se spune într-un comunicat al DNA de luni.

Citeste si: O nouă lovitură pentru Tăriceanu după ce a ratat intrarea în Parlament

Miza dosarului: un comision de 800.000 dolari pentru Tăriceanu

Potrivit DNA, solicitarea are în vedere că, în acest moment, există aspecte din care rezultă "suspiciunea rezonabilă" că persoana pentru care se cere efectuarea urmăririi penale ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007- 2008, de la reprezentanţii unei companii austriece foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanţă.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

"În schimb, acesta şi-ar fi exercitat atribuţiile, astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei. Suma de 800.000 USD, reprezentând un comision din valoarea plăţilor făcute de statul român către companie, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore", susţin anchetatorii.

Citeste si: VIDEO- Politiceni cu cai putere

Senatul a respins cererea DNA

La data de 7 noiembrie 2018, la solicitarea DNA, a fost sesizat Senatul României să încuviinţeze efectuarea urmăririi penale faţă de aceeaşi persoană (la acea dată având funcţia de senator), pentru săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită, iar la data de 3 iunie 2019 Senatul a respins cererea de începere a urmăririi penale a persoanei respective, explică Direcţia Naţională Anticorupţie.

Ulterior, au fost efectuate acte de urmărire penală cu privire la fapte şi alte persoane, între care un om de afaceri trimis în judecată.

"Ca urmare a administrării unor probe suplimentare, au rezultat elemente de noutate care au conturat starea de fapt sus menţionată cu referire la fostul demnitar", menţionează DNA.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si