Din minutul 41, România a jucat fără titulara Crina Pintea, eliminată cu cartonaş roşu pentru un fault la Grbici. Patru aruncări de la 7 metri a ratat România în acest meci (trei Neagu şi una Buceschi). Cristina Neagu a fost din nou principala marcatoare, cu 12 reuşite, 23 în total în cele două partide.

Româncele au avut un singur eșec în turneul de la Podgorica 

Tricolorele au înregistrat doar un eşec la turneul de la Podgorica, 24-29 cu Norvegia, şi a învins Muntenegu, dar ratează Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde vor ajunge adversarele lor din această grupă. Muntenegru a învins Norvegia, cu 28-23, astfel că are 2 puncte, Norvegia 2, iar România 2. Pentru calificare, România avea nevoie de o victorie la cinci goluri cu Muntenegru.

Echipa Națională de Handbal Feminin

În debutul competiţiei, vineri, Muntenegru a produs o mare surpriză şi a învins la cinci goluri diferenţă pe principala favorită la calificare, campioana europeană Norvegia, scor 28-23. Ziua următoare, tricolorele au pierdut confruntarea cu nordicele, scor 24-29, astfel că singura modalitate prin care România mai putea ajunge la Jocurile Olimpice era o victorie cu Muntenegru la cel puţin 5 goluri.    

Duminică, româncele au început încrezătoare întâlnirea cu echipa gazdă şi au condus pe tabelă în cea mai mare parte a primei reprizei. În minutul 23, la 13-11 pentru România, fetele noastre, nu au ştiut să profite de o dublă eliminare, au ratat următoarele trei atacuri şi gazdele au întors rezultatul, 13-14, pentru ca la vestiare să se intre la egalitate, 15-15. 

Româncele au început bine partea secundă şi au ajuns iar la două goluri avantaj, 19-17 în minutul 39, şi lovitură de la 7 metri. Neagu a ratat însă lovitura de penalitate, trei minute mai târziu Crina Pintea a primit uşor cartonaşul roşu, după care au urmat alte două lovituri de la 7 metri irosite de Buceschi şi Neagu. Muntenegrencele au egalat, 21-21 în minutul 46, şi au trecut imediat în avantaj 23-21, minutul 50.

   

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Fără nicio şansă de a mai învinge la o diferenţă care să le asigure calificarea la Jocurile Olimpice, România nu s-a prăbuşit şi a luptat până în ultima secundă. S-a terminat 28-25, rezultat insuficient pentru ajunge la Tokyo. Chiar dacă a ratat duminică trei lovituri de la 7 metri, Cristina Neagu a fost din nou principala marcatoare a echipei noastre, cu 12 reuşite, 23 în total în cele două partide.

Citeste si: Clasamentul WTA a fost actualizat. Pe ce loc se află acum Simona Halep

Grupele 1 şi 2 au următoarea componenţă: grupa 1 (în Spania)- Spania, Suedia, Argentina, Senegal; grupa 2 (Ungaria): Rusia, Serbia, Kazakhstan, Ungaria.

Echipa României la Handbal Feminin

Citeste si: Veste excelentă pentru femeile din țara noastră! Cine poate ieși mai rapid la pensie- kfetele.ro

Citeste si: Momentul tragic în care o tânără influenceriță de 24 de ani și-a pierdut viața sub privirile îngrozite ale prietenei sale- radioimpuls.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Duminică sunt programate ultimele partide şi în aceste grupe, adică între Serbia- Kazkhstan, Argentina- Spania şi Ungaria- Rusia. Primele două clasate în fiecare din cele trei grupe se vor califica la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Citeste si: Doliu în sport. Un renumit sportiv a pierdut lupta cu viața

România la Jocurile Olimpice

Naţionala României a mai participat de patru ori în istoria sa la Jocurile Olimpice, cu următoarele clasări: locul 4- în 1976, locul 7- 2000, locul 7- 2008, locul 9- 2016.

Cristina Neagu, căpitanul naţionalei tricolore, a participat la ediţiile JO din 2008 şi 2016, iar acum a ratat şansa de a participa la ultima Olimpiadă din carieră, potrivit propriei declaraţii.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si