Incidentul a avut loc miercuri dimineață, în jurul orei 02:20, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici. O femeie, cetățean român, în vârstă de 24 de ani, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, călătorind ca pasager în trenul IR 346–1 cu destinația Viena.

"La controlul de frontieră, persoana în cauză a prezentat semne vizibile de agitație, motiv pentru care s-a procedat la controlul amănunțit al bagajelor", se spune într-un comunicat al oficialilor.

Citeste si: Purtătorul de cuvânt al talibanilor: Vălul, obligatoriu, dar nu şi burqa

Femeia este prietena fratelui copilului din Afganistan

În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au descoperit un adolescent ascuns într-un geamantan care îi aparţinea femeii.

"În cadrul verificărilor preliminare, colegii noștri au stabilit că persoana în cauză este cetățean afgan, în vârstă de 15 ani. Femeia a declarat ca este prietena fratelui minorului şi că intenţiona să-l ducă pe acesta la ruda sa, aflată în Germania".

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Citeste si: Talibanii controlează toate căile de acces către aeroportul din Kabul. Femei și copii bătuți

Minorul a fost preluat de către reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului a județului Arad.

În cauză, polițiștii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de  tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat și complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat,

urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Citeste si: Președintele Klaus Iohannis a convocat ședința CSAT


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si