Dar, de data aceasta, nu ne vom ocupa de parfumurile clasice, pe care le cunoaște toată lumea, ci ne vom îndrepta atenția către ceva mai aparte: parfumuri solide.

Parfum solid. Ce înseamnă?

Mult mai puțin cunoscut pe piața românească, parfumul solid merită din plin atenția noastră. Nu este vorba numai despre aromele desprinse parcă din cele mai frumoase vise cu prinți și prințese, despre faptul că poți să fii cu un pas înaintea celorlalți, dar și despre beneficiile pe care acestea le pot avea.

Citește-le cu atenție în rândurile următoare, și dacă te-am convins, cumpără chiar acum un astfel de produs, iar de Black Friday mai ai încă un articol pe lista ta de priorități.

Citeste si: Top parfumuri ce te vor face remarcată

Și totuși… ce este parfumul solid? Este o formulă de parfum realizată într-o bază de unturi vegetale sau chiar ceruri și este indicat în special persoanelor cu afecțiuni cutanate, cu piele sensibilă sau cu iritații. Dar, în același timp, poate fi utilizat de toată lumea, pentru că este pur și simplu perfect.

Beneficiile parfumului solid

Înainte de a discuta puțin despre beneficiile pe care le are parfumul solid, facem o mică paranteză și îți spunem să fii foarte atent/ă și să alegi doar produsele naturale. Diferența este semnificativă, și chiar vrei să ai parte doar de cel mai bun tratament pentru pielea ta.

Dar, să revenim!

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: Anda Adam pe urmele parfumului perfect

Prietenoase cu pielea

Pentru că avem de a face cu un produs natural, acesta nu va conține alcool, ceea ce înseamnă că este bine tolerat de piele, oferindu-i acesteia și hidratarea de care nevoie. Această caracteristică îl face să fie perfect pentru persoanele care suferă de afecțiuni ale pielii, iritații sau piele sensibilă.

Perfecte pe perioada verii

Parfumul solid este indispensabil din geanta ta pe perioada verii, fiind un partener de nădejde chiar și atunci când mergi la plajă. Asta nu înseamnă că nu poate fi folosit și în restul timpului, doar că vara este un must.

Citeste si: Cum transformi o ținută de zi într-una de seară: 5 ponturi

Aplici exact cantitatea dorită

În cazul parfumurilor clasice, cu pulverizator, cu care suntem obișnuiți, cantitatea de parfum eliberată nu poate fi modificată. În schimb, pentru parfumurile solide acest neajuns dispare și poți aplica exact cantitatea dorită, ceea ce face să ai parte și de un excelent raport preț-calitate-durată.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Pentru că tot am vorbit de aplicarea parfumului solid, aceasta se face foarte ușor. Tot ce trebuie să faci este să iei o cantitate mică de parfum din cutie, pe care mai apoi o aplici în zona dorită. Ca și în cazul parfumul clasic, pe cel solid îl poți aplica oriunde dorești, iar pentru un plus de feminitate și seducție, nu uita de zona decolteului.

Arome pentru toate preferințele

Din fericire, parfumul solid se regăsește într-o gamă variată de arome, ceea ce ne face și să afirmăm că este imposibil să nu îl consideri pur și simplu de nerefuzat!


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si