Totul a început când un bărbat domiciliat în comuna Brădeni din județul Sibiu a sunat la Poliție, vineri dimineață, pentru a anunța moartea fiului său în vârstă de șase ani. Imediat după investigația preliminară a criminaliștilor sibieni, tatăl copilului a fost dus la audieri, apoi reținut și ulterior arestat pentru 30 de zile.

Citeste si: Moartea suspectă a unui copil de 6 ani din județul Sibiu

Trupul copilului a fost preluat şi transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu, pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzelor decesului.

Copilul de 6 ani, găsit fără viață pe un pat

Procurorii au anunțat vineri că cercetează  cauzele decesului băieţelui în vârstă de şase ani,  din localitatea sibiană Brădeni.

"La data de 4 februarie, în jurul orei 9,30, prin apel 112, un bărbat din localitatea Brădeni a sesizat IPJ Sibiu cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 6 ani, este decedat. De îndată, a fost constituită o echipă de cercetare formată din poliţişti de investigaţii criminale şi criminalişti, care, sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, s-au deplasat la locuinţa indicată, unde, într-o cameră a locuinţei, pe un pat, a fost găsit trupul neînsufleţit al unui copil, în vârstă de 6 ani, fiul apelantului", a informat vineri IPJ Sibiu.

Citeste si:  Copilul de doi ani bătut de părinți este în moarte cerebrală

Ce a arătat rezultatul autopsiei

Medicul legist care a făcut autopsia băiețelului de șase ani din Brădeni spune că, potrivit concluziilor preliminare, micuțul ar fi fost asfixiat, transmite presa locală.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Tatăl băiatului, Constantin Cuțitaru, a povestit procurorilor ce s-a întâmplat înainte să îl găsească a doua zi mort lângă el, în pat. El spune că a căzut peste copil, în timp ce îl ducea acasă, apoi l-a bătut, inclusiv cu o curea, informează TurnulSfatului.ro.

„El a susținut că în timp ce îl ducea în brațe acasă, după ce îl luase de la sora lui, a căzut pe el și l-ar fi lovit. Copilul a plâns. A ajuns în locuință cu cei doi copii și în locuință l-a agresat. Are și urme băiețelul de agresiune fizică, nu foarte grave, dar l-a bătut și cu cureaua. Pune că era sub influența băuturilor alcoolice și că nu își amintește decât că a pus copilul în pat, că plângea și că dimineața l-a găsit mort lângă el”, transmite Mihaela Ruginosu, din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Citeste si: Moarte șocantă pentru o româncă. A fost ucisă de un șofer care circula pe contrasens

Mama și fratele de 4 ani, victime ale violenței din partea tatălui?

Bărbatul pretinde că nu își mai amintește ce s-a întâmplat ulterior, însă medicul legist care a făcut autopsia spune că moartea micuțului ar fi survenit în urma asfixierii.

Constantin Cuțitaru este arestat preventiv pentru 30 de zile, începând din 5 februarie, fiind cercetat pentru "săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, în modalitatea omorului”. În prezent se află în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sibiu.

Citeste si: Cum își alege Karmen Minune un partener? Contează sau nu banii, pentru aceasta: "Dacă îți alegi bărbatul în funcție de asta, ai pierdut din start!"- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul pe care i l-a transmis Claudia Pătrășcanu fostului soţ: "Asta este cel mai important". Gabi Bădălău a împlinit 36 de ani- radioimpuls.ro

Citeste si: Două gemene bogate au anunțat că îşi caută un iubit pe care să îl împartă. Poate să fie și sărac, dar să îndeplinească o condiție cheie- antena3.ro

Suspectul principal în cazul copilului decedat, tatăl acestuia

[Sursa foto: Turnul Sfatului]

Reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu s-au autosesizat în acest sens.

Autoritățile vor să verifice dacă fratele de patru ani al celui decedat și mama acestuia au fost victime ale violenței din partea tatălui.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si