Mesajul Adelinei pentru Radu după ce au câștigat sezonul 4 „Puterea Dragostei”
Adelina și Radu au cânștigat admirația telespectatorilor care i-au votat în Marea Finală „Puterea Dragostei”. Cei doi sunt primul cuplu câștigător ai marelelui premiu.
După terminarea sezonului 4, mulți dintre foștii concurenți au spus că Adelina și Radu nu vor rămâne împreună, totul fiind o strategie.
Cel care a făcut primele declarații despre Radu a fost Codruț: „Gusturile nu se discută. În ochii mei Radu a demonstrat cât de cât puterea dragostei, față de ceilalți finaliști.
Consider că aș fi meritat să intru și eu în finală, dar nu m-a durut, pentru că am fost din prima până în ultima zi și cred că am demonstrat mai multe
Citeste si: Vestea cu care Andra Volos și-a întristat fanii: „Mă mut din România”
În ciuda răutăților care circulă despre cei doi, Radu și Adelina își continuă povestea de dragoste pe care au început-o în emisiune.
„ Te iubesc enorm de mult si iti multumesc ca existi in viata mea, iti multumesc pentru tot ceea ce esti si tot ceea ce faci pentru mine. Va multumesc celor care ne-ati sustinut si ati crezut in noi! ”, a transmis Adelina pe o rețea de socializare.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
La rândul său, Radu i-a răspuns iubitei: „ Si eu te iubesc mult, iubirea mea si iti multumesc mult pentru tot!".
Adelina a mărturisit că dacă Radu nu și-ar fi schimbat comportamentul ea nu ar mai fi rămas alături de el și să formeze un cuplu.
Citeste si: Radu și Adelina, primele reacții după zvonurile despre despărțire
În mod evident îndrăgostiți până peste cap unul de celălalt, tinerii și-au făcut mari planuri de viitor și s-au gândit și la copii! Adelina a mărturisit că își dorește o fată, iar Radu băiat, însă amândoi spun că nu sexul bebelușului este cel care contează atât de mult, ci să fie sănătos.
„ Da, bineînțeles! Doi copilași, o fată și un băiețel. Ea tinde spre fată pentu prima dată, iar eu spre băiețel, dar ce vrea Dumnezeu până la urmă pentru că nu ne alegem noi ce să iasă”, a mărturisit Radu.